Ghinionul pare sa il urmareasca pe sosele pe Ioan Amarie, fostul procuror sef al Parchetului National Anticoruptie, actuala Directie Nationala Anticoruptie. Ieri dupa amiaza, pe cand se intorcea de la Bucuresti intr-un BMW X1, la aproape opt kilometri de intrarea in Focsani, Ioan Amarie a intrat in coliziune cu o Dacia Logan, condusa de Ioan Baboi, de 72 de ani din Urechesti. In Logan se mai afla si sotia soferului, Valerica Baboi, de 67 de ani. Teribilul accident s-a produs chiar in intersectia DN2D- E85 cu drumul judetean catre Cotesti, loc in care, in urma aproape trei ani, a mai avut loc un accident mortal, in care sotii Mazareanu si-au pierdut de asemenea viata.
Primele cercetari au indicat faptul ca, neacordand prioritate de trecere, soferul Daciei Logan a ajuns pe drumul european, moment in care a fost izbit in plin de un BMW care venea dinspre Bucuresti. Trupurile celor doi vranceni au fost aruncate pe carosabil in urma impactului, decesul survenind aproape instantaneu. Nici echipajul de ambulanta si nici cel de la descarcerare nu au mai avut ce face, interventia acestora fiind inutila. Cei doi nu purtau centurile de siguranta, iar politistii presupun ca acestea le-ar fi putut salva viata in circumstantele in care s-a produs accidentul. Sotii Baboi sint socrii medicului Horatiu Colea, de la Spitalul Militar Focsani.
Din cate au povestit vecinii celor doi, Mitica si Valerica Baboi se intorceau de la Focsani, de la unul dintre copii, iar iesirea din statia PECO le-a fost fatala.
“Nu am mai putut face nimic, la venirea noastra aici, cei doi erau morti si nu am mai avut pentru ce interveni. Soferul BMW-ului are rani usoare dar ne-a rugat sa-l lasam sa-si ia tratamentul, avand probleme cu tensiunea{", a declarat medicul Danut Ceamburu, din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta.
Ioan Amarie: “Noroc ca am avut centura de siguranta pusa"
Fostul procuror general se intorcea din Capitala mergand catre casa, la Botosani.
“Mi-a iesit in fata, nu am putut sa-l evit. Norocul meu este ca am avut centura de siguranta pusa, cred ca asta m-a salvat", a declarat Ioan Amarie a carui masina, dupa impact, a ajuns intr-un sant de pe marginea drumului.
Politistii au confirmat ca vina apartine soferului Daciei care nu s-a asigurat la momentul in care a iesit din statia PECO aflata in imediata apropiere, insa circumstantele exacte in care s-a produs accidentul vor fi stabilite ulterior.
“Accidentul s-a produs pentru ca soferul Daciei nu a acordat prioritate, patrunzand pe E85 fara sa se asigure", a declarat inspectorul Catalin Manea de la Politia Rutiera.
Cu toate acestea, politistii vor dispune o expertiza tehnica pentru a se stabili cu ce viteza circula fostul procuror.
“In zona respectiva exista o limitare de viteza de 70 km/h, care este adesea ignorata de soferi. Dupa accidentul mortal de acum trei ani a fost instituita aceasta limitare de viteza si, dupa acel moment, acesta este primul accident mortal petrecut acolo", a declarat comisarul sef Viorel Gheorghe, seful Politiei Rutiere.
Incepand cu Garoafa- Bizighesti, Golesti si continuand pana la limita de judet cu Buzau, drumul european are cateva puncte negre in care au avut loc, de-a lungul timpului, numeroase accidente deosebit de grave, soldate cu morti si raniti grav. Chiar daca au intensificat actiunile de prevenire a unor astfel de evenimente, E 85 ramane, din pacate, un adevarat drum al mortii.
Fostul procuror sef a mai fost implicat in doua accidente
Ioan Amarie este procurorul care a intemeiat prima institutie anticoruptie din Romania fiind numit, in 2002, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, la propunerea Rodicai Stanoiu, pe atunci ministrul al Justitiei.
Pe vremea cand lucra ca prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Dorohoi, respectiv in 1994, a fost implicat intr-un accident care a dus la decesul unei femei. Evenimentul a avut loc in Dorohoi, iar cercetarile au indicat ca victima s-a facut vinovata de producerea accidentului, motiv pentru care Amarie a fost scos de sub urmarirea penala, fiind declarat nevinovat.
Familia a acuzat in mai multe randuri faptul ca lucrurile nu ar fi fost asa cum le-au prezentat autoritatile, Amarie fiind, in opinia acesteia, vinovat de producerea accidentului si de moartea femeii.
In martie 2008, dupa ce se pensionase, in drum spre Iasi, aflat la volanul unui Audi A6, Ioan Amarie s-a ciocnit cu o Skoda, din care a rezultat ranirea a trei tinere, pasagere in autoturismul Skoda.
Cine este Ioan Amarie
Cu o cariera de procuror de 30 de ani, Ioan Amarie este in prezent avocat, dupa ce s-a pensionat in 2005. Ioan Amarie este unul dintre cei mai cunoscuti si controversati procurori din România, de numele caruia sunt legate dosare
greleprintre care dosarul
Flota" în care a fost cercetat presedintele României, Traian Basescu ori dosarulPavalacheîn care este implicat fostul premier Adrian Nastase.
Doctor în drept procesual penal, Ioan Amarie a lucrat în magistratura 30 de ani. În perioada 1980-1999 a fost seful Parchetului de pe langa Judecatoria Dorohoi, dupa care a ocupat functia de procuror sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava pana în anul 2002, cand a pus bazele Parchetului National Anticoruptie.
Ioan Amarie a condus aceasta institutiei timp de trei ani. În anul 2005, fostul sef al PNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din toate functiile si iesirea la pensie.
Din 2005, Ioan Amarie este avocat in cadrul Baroului Botosani. In 2010, inainte de recalculare, fostul procuror general avea o pensie de 17.969 de lei.
Sursa: Ziarul de Vrancea