Fost conducător al Securităţii dezvăluie decizia luată de Ceauşescu în decembrie 1989 şi cu care "îi lăsa în ofsaid pe cei care puseseră la cale LOVITURA de stat"
Stiri Botosani Wednesday, 6 August 2014 Actualitate"Serviciile de informaţii au competenţele pe care factorul politic i le stabileşte prin lege. De exemplu, vă pot spune că Ceauşescu a avut toate informaţiile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele din `89. Însă ce folos, dacă n-a avut capacitatea şi raţiunea de a lua măsurile ce ar fi putut salva ţara? Şi ar fi putut-o salva nu doar de întâmplările care au avut loc în `89, ci şi de dezastrul care a urmat".
Mai mult, Colonelul afirmă că nici măcar uciderea lui Ceauşescu nu ar mai fi putut duce la evitarea conflictului sângeros din decembrie, pentru că "ar fi putut avea consecinţe devastatoare". "Era prea târziu, chiar şi pentru asemenea gesturi extreme, pentru că situaţia e mult mai complicată decât vi-o puteţi imagina şi ar fi putut avea consecinţe devastatoare. Românii nu mai aveau controlul statului. Ungaria primise acceptul să invadeze Transilvania. Uciderea lui Ceauşescu atunci când, repet, oricum nu mai conta, ar fi fost un bun prilej pentru forţele militare externe să intervină, pentru că, nu-i aşa, Securitatea l-a împuşcat pe Ceauşescu şi, împuşcându-l, a preluat puterea. Şi, repet, nu mai servea la nimic. Ceauşescu nu mai reprezenta o miză, noi fuseserăm scoşi din uz, iar ţara era condusă de "revoluţionarii" pe care noi îi ştiam ce reprezintă", a spus fostul ofiţer.
Filip Teodorescu spune că doar Ceauşescu mai putea opri vărsarea de sânge, dacă ar fi anunţat alegeri democratice.
"Ar fi fost ceva variante când Ceauşescu s-a întors din Iran. Toţi ne aşteptam ca primul lucru pe care-l va face când va ajunge la Comitetul Central era că îşi va da demisia şi va numi un comitet de ROMÂNI care să organizeze alegeri democratice. Asta ar fi fost o ultimă variantă, pentru că astfel îi lăsa în ofsaid pe cei care puseseră la cale lovitura de stat. Nu mai aveau obiectul muncii, nu mai aveau împotriva cui să protesteze şi se evita şi vărsarea de sânge.
Fostul ofiţer afirmă că Nicolae Ceauşescu luase această decizie, dar a fost "întors" din drum de către anumite persoane din Biroul Executiv.“Ba chiar a fost un moment în care luase această hotărâre şi atunci au apărut unii din Biroul Executiv care, din păcate, într-un mod josnic, mult sub demnitatea umană, au îngenuncheat şi l-au rugat să nu demisioneze, spunându-i: "Şi pe noi cui ne laşi?". Aşa că Ceauşescu s-a răzgândit, iar drama poporului rămânea implacabilă. Eu mă aflam la Timişoara, trimis încă din data de 17 decembrie, împreună cu generalul Emil Macri. Când am aflat că Ceauşescu intenţionează să se adreseze poporului, am respirat uşurat. În teleconferinţa pe care Ceauşescu a ţinut-o cu prim-secretarii, la întrebările acestora privind măsuri şi atitudini pe care trebuie să le ia, Ceauşescu le-a spus că vor afla răspunsul la toate problemele din cuvântarea pe care urma s-o aibă la posturile de radio şi televiziune din acea seară, întrucât se va adresa poporului. Toţi cei care ne aflam în birou am comentat pe această temă, sperând că îşi va anunţa demisia. Altfel, nu vedeam ce să spună poporului. Din nefericire, totul s-a dovedit a fi doar o speranţă de-a noastră", a declarat Teodorescu.
Autor: Mihai Somanescu
Sursa: Active News
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Din trafic direct în arestul Poliției, după o urmărire ca în filme. Pățania unui botoșănean!
În noaptea de 10 înspre 11 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 44...
Profesorii pregătesc proteste şi amenință cu boicotarea examenului național de Titularizare!
Profesorii pregătesc proteste şi boicoturi. Prima acţiune va avea loc săptămâna viitoare, când dascălii din mai multe judeţe au ameninţat că vor boicota examenul de titularizare. ...
Valeriu Iftime critică prezența politicii în administrația botoșăneană: „Vreau să dispară din capul fiecărui botoșănean” (Video)
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, a publicat un mesaj prin intermediul căruia critică prezența politicii în administrația botoșăneană. Această reacție vine ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.14 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici