Forțe suplimentare trimise la Botoșani la ordinul lui Raed Arafat pentru gesionarea inundațiilor!

Forțe suplimentare trimise la Botoșani la ordinul lui Raed Arafat pentru gesionarea inundațiilor!

   Foto: Arhivă

Raed Arafat a prezentat, joi, în cadrul unui briefing, măsurile luate de autorităţi în contextul ploilor abundente şi furtunilor din ultimele zile.

Au fost întrunite, în şedinţe extraordinare, comitetele pentru situaţii de urgenţă la nivelul a 18 judeţe şi au fost întrunite unele comitete locale pentru situaţii de urgenţă, în localităţi care au fost sub efectul fenomenelor meteo sau hidro, iar aici vorbim de Comitetul Local Boroşneul Mare din judeţul Covasna, unde a participat şi prefectul şi unde a fost luată decizia de a face două breşe, una s-a făcut în data de 27 şi una de 28, în zona pârâului Zagon, într-un dig, pentru inundarea unei zone de păşuni, pentru a evita ca impactul creşterii apelor să afecteze mai multe locuinţe aflate în zonă. Însă, din păcate, în continuare, apa a crescut, breşa a putut să salveze multe case cu siguranţă, însă unele case au fost afectate pentru că apa a continuat să crească şi s-a deversat pe partea cealaltă a digului, afectând în jurul a o sută de locuinţe, o sută de gospodării, dar care aveau persoanele evacuate deja. Nu avem nicio persoană care a fost dispărută sau victimă a acestor inundaţii”, a precizat şeful DSU.

 

El a menţionat că în Covasna au fost emise două hotărâri privind evacuarea unor persoane.

Aceste evacuări au fost extrem de importante, majoritatea populaţiei a colaborat, au fost puţini care au refuzat, pe semnătură, însă a fost un efort major, mai ales în noaptea care a trecut, unde colegii de la ISU şi colegii de la Inspectoratul Jandarmeriei Române au convins oamenii din două localităţi – Lunca Mărcuşului şi localitatea Băcel – să se evacueze, fiind un risc ca digul să se rupă. Din fericire, digul nu s-a rupt, apele sunt în scădere şi vor ajunge înapoi acasă, însă astfel de măsuri devin extrem de importante, una este să evacuezi preventiv, alta este să te duci să salvezi vieţi în timpul unei viituri”, a explicat Arafat, potrivit G4Media.

Sute de persoane evacuate, forțe suplimentare la Botoșani

Raed Arafat a menționat că sute de persoane au fost evacuate din mai multe județe din țară, precum Botoșani, Brașov, Covasna și Vrancea.

„La momentul raportării erau încă evacute 396 de persoane, din care 375 din patru judeţe: Botoşani, Braşov, Covasna, Vrancea, cei mai mulţi fiind în judeţul Covasna. Încă 21 de persoane evacuate în alte judeţe”, a arătat Arafat, precizând că situaţia este în dinamică.

El a arătat că vor fi trimise forţe din judeţele Mureş şi Braşov către Botoşani, din Argeş, Hunedoara şi Sibiu către Braşov, iar în Covasna, în special pentru localitatea Boroşneul Mare vor fi trimişi 71 de pompieri cu mijloace din intervenţie din judeţele Argeş, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dâmboviţa, Hunedoara, Prahova şi ISU Bucureşti-Ilfov.

Persoane găsite decedate de forțele MAI

Totodată, Arafat a oferit precizări privind cele două persoane găsite decedate în aceste zile.

„Unul dintre aceste decese a fost, din păcate, o persoană găsită în putrefacţie în râul Mureş, care este dispărută de două săptămâni, nu are nimica cu inundaţiile actuale. A doua persoană a fost găsită în beci, foarte înaintată în vârsă, decedată. Nu a fost acolo o viitură sau ceva, să spunem că a fost luată de ape sau s-a întâmplat ceva şi a decedat. Cauza decesului o să fie bineînţeles stabilită (…) deci nu putem corela cele două decese cu inundaţiile sau cu impactul viiturilor”, a subliniat el.

De altfel, în cazul bărbatului găsit mort în beci, IGSU a precizat că, până la primirea acelei solicitării de sprijin, la nivelul judeţului Neamţ nu au fost înregistrate apeluri la 112 care să semnaleze situaţii de pericol pentru cetăţenii din localitatea Borleşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Adolescenți filmați în timp ce aruncă cu pietre și fac scandal în Centrul Vechi, polițiștii s-au autosesizat!

astăzi, 09:14

Mai mulți adolescenți au fost filmați, seara trecută, cum aruncă pietre și fac scandal în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de so...

Regizorul serialului ”Vlad” vine la Botoșani: Lansare de carte urmată de proiecție de film la Cinema Unirea!

astăzi, 08:45

Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 17:00, botoșănenii sunt invitați la Cinema Unirea, la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și scriitor, cu ocazia lansării căr...

Misiune contracronometru: Botoșănean scos dintr-o fântână, noaptea trecută!

astăzi, 08:19

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Misiunea contracronometru a avut loc în noaptea de...