Fonduri insuficiente la laboratorul de radiologie de la Spitalul Judeţean!

Fonduri insuficiente la laboratorul de radiologie de la Spitalul Judeţean!

 Sanda Grigoriciuc  

  Laboratorul de radiologie şi imagistică de la Spitalul Judeţean Mavromati se confruntă cu o finanţare deficitară, iar pentru ca fondurile să nu fie epuizate încă din primele zile ale lunii examinările se fac pe bază de programări, care ajung şi la o lună.

 Lunar, laboratorul primeşte de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate suma de 6.650 de lei, o parte din sumă fiind redirecţionată către Secţia de Pediatrie şi către Secţia de Obstetrică şi Ginecologie.

“Este o adresabilitate mare, motiv pentru care se întâmplă uneori să fie aglomeraţie la uşă. Încercăm să ajutăm pe toţi cât mai repede. Cei care nu pot fi examinaţi vor fi programaţi pentru luna viitoare. Sper ca anul acesta să fie mai favorbail contractul cu Casa, cu o sumă mai mare, pentru că putem şi avem aparatură. Noi avem o sumă lunară şi ce primim aia consumăm, dar avem nevoie de mai mult. Această sumă se împarte şi la Pediatrie şi la Maternitate. Este prea puţin. Pentu Spitalul Judeţean rămân în jur de 3.900 de lei pe lună", a declarat Sanda Grigoriciuc, şefa laboratorului de radiologie şi imagistică.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

astăzi, 21:05

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

astăzi, 20:20

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

astăzi, 20:17

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...