„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” deschide apelul de idei și proiecte civice la Botoșani

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 noi orașe din țară, printre care și Botoșani. Aflat la ediția a III-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.225.000 lei și mentorarea celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.

În plan local, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Iași și dispune de 245.000 lei, oferiți de către Lidl România pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs. Pot aplica organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă (inclusiv grupuri de părinți și cadre didactice din cadrul unor unități școlare sau grupuri de cetățeni) în perioada 24 noiembrie 2021 – 5 ianuarie 2022. 

Inițiative precum reabilitarea spațiului verde din curtea școlii și amenajarea acestuia într-un „hub verde” pentru desfășurarea orelor în aer liber, activarea de spații comunitare incluzive și sigure de joacă și învățare pentru copii, transformarea prin artă-cultură a unor spații din comunitate pentru desfășurarea de activități interactive pentru copii și tineri și alte idei care au capacitatea să dezvolte cele mai bune soluții pentru orașul Botoșani pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării. 

Direcția de intervenție locală al programului la Botoșani a fost stabilită participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă în urma unui proces de consultare și cartare a nevoilor din comunitate. Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, Fundația Comunitară Iași a stabilit că, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, să dezvolte și să implementeze proiecte în domeniul educației care să îmbunătățească nivelul calității vieții locuitorilor, dar și capacitatea grupurilor de inițiativă, organizațiilor și instituțiilor școlare de a adresa mai bine nevoile comunității locale.

În perioada 24 noiembrie 2021 – 5 ianuarie 2022 (conform calendarului care se găsește în Ghidul de finanțare), potențialii aplicanți pot beneficia de sesiuni de incubare - asistență în completarea propunerii de proiect, susținute de Fundația Comunitară Iași. Această etapă este premergătoare procesului de selecție finală și are ca scop transformarea unor idei cu potențial, în proiecte care aduc plus-valoare comunității. Incubatorul de proiecte este un mecanism de sprijin pentru organizațiile și grupurile de inițiativă de a-și dezvolta ideea într-un proiect fezabil, cu șanse de finanțare. Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului guvernamental, nonguvernamental și cel privat, pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi consultate în Ghidul de finanțare. 

Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materiale necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, pe site-ul Fundației Comunitare Iași și paginile de Facebook naționale și locale ale programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung.  În primele 2 ediții programul desfășurat simultan în alte 11 orașe din țară a finanțat 84 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni impactați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele concrete ale edițiilor anterioare.

Ultimii doi ani ne-au arătat cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului. În primele două ediții am activat transformări în 11 orașe din țară, consolidând capacitatea grupurilor de inițiativă și a ONG-urilor locale. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încredere în resursele comunității și cu siguranța că cele mai bune soluții vor fi identificate și maxim potențate de fundațiile comunitare din rețeaua federației”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România.

Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.

Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent mai bine de 52% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent aproximativ 11.550 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 30 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Transportator de lemne sucevean, amendat la Botoșani și cu marfa confiscată de polițiști!

astăzi, 20:45

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Păltiniș, o autoutilitară condusă de un bărbat de 68 de ani, din județul Suceava, care t...

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

astăzi, 20:20

„Realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava face parte din programul nostru local de guvernare, care va lega municipiul Botoșani de aeroportul de la Salcea, distanță care se va parcurge &ic...

Preotul Ioan Manoliu a fost depus astăzi la biserica „Sf. Gheorghe” din Drăgușeni!

astăzi, 20:10

Preotul Ioan Manoliu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei săptămâni, a fost depus la biserica în...