Focuri scăpate de sub control!
Stiri Botosani Saturday, 15 March 2014 ActualitatePagube s-au înregistrat în urma incendiilor produse în gospodăriile unor localnici din Cătămărăşti Deal (comuna Mihai Eminescu), Plopenii Mari (comuna Ungureni) şi Dorohoi, unde focurile aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au extins la depozitele de furaje sau anexele gospodăreşti.
Sâmbătă, intervenţiile au fost îngreunate de vântul puternic. În urma incendiilor, inspectorii de prevenire ai ISU Botoşani au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.500 lei pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.
Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.
Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului; - informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Botosani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O suceveancă a fost diagnosticată cu infecție cu virusul West Nile!
O suceveancă în vârstă de 70 de ani a fost diagnosticată cu infecție cu virusul West Nile, o boală infecțioasă transmisă de țânțari. Directoarea DSP Suceava, Daniela Odeh, ...
A cumpărat o mașină cu un ITP fals și și-a făcut probleme la graniță!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca fac cercetări cu privire la un cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un înscris c...
Victor are aproape șapte ani și nu a făcut niciodată primul pas. O operație de 33.000 de euro îi poate schimba viața!
Născut prematur, la doar 26 de săptămâni, și diagnosticat cu afecțiuni neurologice severe, epilepsie și subluxație bilaterală de șold, Victor Crăciun are nevoie de sprijinul oamenilor ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde