Focuri de armă la frontiera cu R. Moldova pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări! FOTO

Poliţiştii de frontieră botoşăneni, în cooperare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, au descoperit 30.500 pachete cu ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. Pentru reţinerea contrabandiştilor, care nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă 3 focuri de armă în plan vertical.

În această dimineaţă, în jurul orelor 03.50, pe timpul executării unei misiuni specifice în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care au trecut frontiera de stat dintre România şi R. Moldova, cu ajutorul unei bărci pneumatice, încărcată cu mai multe cutii în care se aflau ţigări de contrabandă.

În cadrul acţiunii desfăşurate pentru reţinerea contrabandiştilor, care nu s-au supus somaţiilor legale, fugind spre teritoriul statului vecin, poliţiştii de frontieră români au folosit armamentul din dotare, fiind nevoiţi să tragă 3 focuri de avertisment în plan vertical, respectând prevederile legale.

Concomitent au fost anunţate autorităţile de graniţă ale statului vecin, iar în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră români şi moldoveni au fost descoperite, pe cele două maluri ale râului Prut, 61 de colete cu ţigări, un autoturism şi o barcă pneumatică. De asemenea, a fost reţinută o persoană despre care există indicii că a participat la săvârşirea evenimentului de contrabandă.

Totodată, s-a mai stabilit că cele 61 de colete, care conţineau cantitatea de 30.500 pachete ţigări, marca Ritm, cu timbru de acciză Republica Moldova, urmau a fi introduse ilegal în România peste râul Prut de către cetăţeni moldoveni, cu ajutorul ambarcaţiunii reţinute.
         
Cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din R. Moldova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Comunicat de presă




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!

astăzi, 12:44

La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...