FMI ne măreşte din nou taxele. Cât vor plăti românii pentru afacerile derulate acasă, pentru chirii şi contribuţii sociale
Stiri Botosani Monday, 5 August 2013 ActualitateNici n-a plecat bine delegaţia FMI din România, că de la Guvern au ieşit la lumină noi proiecte legislative prin care ni se măresc taxele. De data aceasta, cei vizaţi sunt proprietarii de locuinţe care scot şi ceva bani de pe urma lor şi, posibil, întreţinătorii de familii cu venituri mari.
Mai exact, dacă proprietarul derulează o afacere (frizerie, magazin, cabinet medical, birou notarial etc.) în propriul apartament, impozitul plătit pe această clădire va creşte semnificativ – chiar şi de zece ori – pentru că nu se va mai lua în calcul statutul proprietarului (persoană fizică sau juridică), ci destinaţia utilizării imobilului.
Dacă sufrageria şi balconul de la parter, spre exemplu, se utilizează ca magazin, aceasta va fi impozitată aşa cum sunt taxate persoanele juridice, nu precum cele fizice. La fel şi în cazul închirierii, pe lângă impozitul aferent acestui venit, proprietarul va mai plăti şi contribuţii sociale, ceea ce înseamnă că va scoate din buzunar aproximativ 16% din cât îi ia chiriaşului.
Exemplu de calcul
"În prezent, în cazul unui apartament trecut pe persoană fizică, impozitul nu este diferenţiat dacă proprietarul îl foloseşte în scopuri comerciale sau dacă îl utilizează ca locuinţă. Atunci când se vor aplica prevederile din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, proprietarul apartamentului va plăti impozit ca o persoană juridică dacă îl va folosi în scopuri comerciale (magazin, cabinet medical, birou notarial etc.). Să zicem că valoarea apartamentului este de 50.000 de euro; acum, impozitul aferent, la persoana fizică, este mai puţin de 50 de euro (chiar sub 200 de lei), în timp ce persoana juridică plăteşte ca impozit aproximativ 1,25% din valoarea apartamentului – cuantum care variază, desigur, în funcţie de zona de amplasament – adică peste 500 de euro. Practic, întreprinzătorul va ajunge să plătească de zece ori mai mult ca impozit pe clădire, la afacerea pe care o realizează acasă", a explicat, pentru Adevărul, consultantul fiscal Emilian Duca.
El a mai arătat că Fiscul calculează impozitul pe clădirile deţinute de persoanele juridice "în funcţie de valoarea de inventar" a acesteia. Astfel că particularii care au afaceri acasă vor trebui să-şi (re)evalueze imobilul, adică să apeleze la serviciile unui evaluator, care nici acestea nu costă deloc puţin.
"E o poveste mai veche aceasta, cu impozitarea în funcţie de uitilizare; a fost greu de evaluat, dar şi de înregistrat respectivele proprietăţi, astfel că nici până azi nu s-a implementat proiectul. De aceea, mi-e greu să cred că se va aplica noul sistem chiar de la 1 ianuarie", ne-a mai spus consultantul fiscal.
Chiria, "asigurată social"
În ceea ce priveşte veniturile realizate de proprietari din chirii, se vor plăti contribuţii la asigurările sociale de sănătate de 5,5% aferente acestor venituri, în condiţiile în care impozitul pentru chirii este acum de circa 12%. Astfel că, prin aplicarea acestor contribuţii, se va ajunge la o valoare apropiată de cota unică de 16% a taxei totale pe chirie. Mai multe surse apropiate negocierilor cu FMI au declarat, pentru agenţiile de presă, că impozitarea diferenţiată a proprietăţilor în funcţie de utilizarea lor este o măsură deja prevăzută în precedenta scrisoare de intenţie, iar solicitarea a venit din partea mediului de afaceri.
Asigurări sociale pentru casnicele şi odraslele de lux
O altă măsură care ar fi trecută în scrisoarea de intenţie cu FMI, dar pe care autorităţile nu s-au hotărât încă dacă să o dezmintă sau nu, prevede ca bărbaţii cu venituri mari care au soţii casnice să plătească, începând cu 2014, contribuţii la pensii şi la asigurările sociale în contul acestora.
De asemenea, aceşti contribuabili ar urma să cotizeze şi la asigurările sociale ale copiilor majori care nu s-au încadrat în muncă.
Aceste măsuri ar urma să compenseze, alături de introducerea accizei la aur şi de majorarea accizei la alcool, minusul de venituri la buget generat de reducerea TVA la pâine.
Ce înseamnă "venituri mari"
În trecutul apropiat au mai existat iniţiative care prevedeau anumite contribuţii fiscale pentru persoanele cu venituri mari, dar niciodată nu a fost definită această noţiune şi nu s-au stabilit plafoane dincolo de care venitul să fie considerat "mare".
"În cazul contribuţiilor pentru soţiile casnice şi majorii neîncadraţi în muncă, statul s-ar putea prevala de acel plafon de cinci salarii medii brute pe economie (11.130 de lei) prevăzut pentru CAS şi să considere că începând de acolo venitul întreţinătorului ar fi mare. Dar, altfel, este arbitrar şi subiectiv să spui că un anumit salariu este mare. Într-adevăr, o anumită sumă poate fi mare în raport cu alte salarii sau faţă de anumite zone geografice, dar asta e cu totul altceva", ne-a declarat consultantul fiscal Emilian Duca.
Pentru a contrabalansa efectele noului regim de taxare, Guvernul mai propune, în scrisoarea de intenţie, un ajutor suplimentar, începând cu luna septembrie, pentru familiile cele mai sărace care se încălzesc cu electricitate, iar din 2014 ar urma să crească venitul minim garantat şi nivelul alocaţiilor familiale.
De asemenea, până la jumătatea lunii octombrie a acestui an va fi definitivat pachetul de servicii de bază pentru asigurarea obligatorie de sănătate.
Bărbaţii cu soţii casnice vor trebui să achite şi pentru acestea contribuţii la fondurile de pensii şi la sănătate, potrivit scrisorii de intenţie convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), citate de Pro TV.
Noul acord convenit de către autorităţi cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană vine cu o serie de condiţionalităţi, cele mai multe dintre acestea fiind restanţele vechiului acord. Reforma sectorului sanitar, restructurarea din energie şi transporturi apar din nou pe listă, plus o serie de surprize neplăcute pentru români: clauzele abuzive rămân în contractele de creditare iar calendarul de liberalizare nu se modifică nici el.
Vizita la Bucureşti a misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a fost o nouă ocazie pentru Guvern să-i "prăfuiască" pe partenerii internaţionali, astfel că aceştia au ochii roşii. În trecut, aceleaşi misiuni au avut parte şi de experienţe mai intense...
Cu o creştere economică de 2,2% în primul trimestru din 2013, România are una din cele mai performante economii din UE, iar o expansiune economică de cel puţin 2% în 2013 pare realizabilă şi va face din această ţară un performer în rândul colegilor din regiune, a arătat analistul Raiffeisen Bank International, Gunter Deuber, pe un blog din "Financial Times". Adevarul.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Strigăt de ajutor! Un copil din Botoșani a fost electrocutat și transferat de urgență la Spitalul " Sf. Maria" din Iași: familia cere ajutor!
Luca Mateo, un copil de 13 ani, are nevoie de ajutorul nostru, după ce sâmbătă a fost electrocutat și transferat de urgență, cu elicopterul, la Spitalul " Sf. Maria" din Iași. ...
,,E timpul să nu mai dăm și noi ceva!” - Activități de prevenire a corupției desfășurate la Spitalul Județean de Urgență Mavromati! (Foto)
Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat, în perioada 02-04 iulie 2025, în baza prot...
Tragedie la pescuit: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat să înoate, în râul Prut, și nu a mai ajuns la mal! (Foto)
Pompierii au fost solicitați în această după amiază să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, care era la pescuit pe malul râului Prut, î...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.15 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici