Flutur despre promisiunile lui Portariuc privind câinii comunitari: “Ştiam că bate câmpii”

Fostul primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, avertizează că dacă municipalitatea nu va rezolva cât mai repede problema câinilor maidanezi tragedia care s-a petrecut la Bucureşti, unde un copil a fost sfâşiat de câini, se poate produce oricând şi la noi în oraş.

Flutur a spus că pe vremea când era la conducerea Primăriei, măsurile luate pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari au fost în concordanţă cu legea, dar a apărut opoziţia adverarilor politici şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor.

“Opoziţia şi-a găsit un prieten nesperat în asociaţiile iubitoare de animale şi am avut scandalul din mai. Flutur a făcut străzi, a făcut săli de sport, ce a mai făcut, dar are o problemă: câiniîntregul nostru program de gestionare a acestei probleme şi să ne aducem ai. A fost o întreagă isterie la padocul din Botoşani, lucru care a blocat minte cum arăta 2011, erau câini, dar eram într-un program coerent, beneficiind şi de un suport legal. Dacă nu se ia o atitudine tranşantă, fermă şi clară, trebuie să ajungem la momentul T0 să nu mai avem câini pe stradă, cei care nu sunt adoptaţi să îi cazăm în padocuri şi din acel moment putem vorbi de un oraş normal, cu câinii cei mai buni în padoc şi fără câini pe străzi. Lucru care din păcate nu s-a întâmplat în 2012", a spus Cătălin Flutur.

Fostul edil şef al municipiului a mai spus că bani pentru construcţia unui nou opadoc au fost în buget încă de la începutul anului 2012, dar era convins că actuala administraţi nu va putea onora promsiunile din campania electorală.

“În bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei municipiului Botoşani pe anul 2012 erau bani prinşi pentru un nou padoc. A trecut anul 2012 nu s-a întâmplat nimic, a venit anul 2013 şi undeva probabil prin luna octombrie vom avea acel padoc nou care trebuia făcut în 2012 în condiţiile în care domnul primar a spus că într-un an de zile rezolvă această problemă. Ştiam că bate câmpii dar măcar să fi văzut că are această dorinţă şi întreb pe toată lumea ce se întâmpla dacă evenimentul nefericit era la Botoşani? Se poate întâmpla şi la Botoşani oricând pentru că nu vor rezolva problema. Vorbea domnul primar în Planul pentru Botoşani de ruşinea abătută asupra Botoşaniului din cauza măsurilor luate de echipa Flutur-Ghiorghiţă vizavi de câinii comunitari. Eu nu o să îi cer demisia cum a spus că în 12 luni o să şi-o dea dacă nu o rezolvă, pentru că ştiam că nu rezolvă. Nu s-a întâmplat nimic în niciun domeniu, nici cu locurile de muncă, nici cu locuinţele", a conchis Flutur.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!

astăzi, 07:46

Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...

Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!

astăzi, 07:28

Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...