Florin Ţurcanu: “Sunt nişte directoraşi care vor să-şi menţină funcţiile”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, susţine că a primit tot felul de propuneri, prin diverşi intermediari, de a fi păstraţi în funcţie unii directori.

Sunt nişte directoraşi care vor să-şi menţină funcţiile. Eu mă sperii cam ce pronunţă. Mă sperii. Pronunţă sume mari. Indirect. Prin intermediari. Nu chiar sute de mii de euro, dar jumătate dintr-o sută de mii mai sunt care promit, a spus Florin Ţurcanu.

Preşedintele CJ nu a vrut să spună din partea căror directori au venit astfel de propuneri, însă a precizat că toţi cei care nu şi-au făcut treaba vor fi schimbaţi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...