Florin Ţurcanu: "Nu i-am trimis domnului Portariuc şampanie, să îi fac preludiu"

După ce primarul Ovidiu Portariuc a răspuns pozitiv adresei venită de la Consiliul Judeţean, privind colaborarea între cele două instituţii, dar a declarat că nu mai are încredere în preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, şeful judeţului a spus că el nu îşi doreşte altceva decât o relaţie corectă între Primărie şi Consiliul Judeţean.

“Îm doresc să avem o relaţie corectă, din punct de vedere instituţional. Eu nu i-am trimis lui nici şampanie să îi fac preludiu. Instituţional vreau să am o relaţie corectă cu Primăria Botoşani şi voi fi de acord ca prima întâlnire să fie la primărie, nu am nimic împotriva, ca să poată monitoriza tot ce doreşte. Nu vreau să se sperie şi nici să îşi facă gânduri negre. O să identificăm nişte obiective şi vom avea discuţii. Unul dintre obiective dacă vor să punem şi problema Spitalului Judeţean să o punem", a declarat Florin Ţurcanu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...