Florin Țurcanu, despre situația de la Spitalul Județean: “Greșeala este la Prefectură"

Florin Țurcanu, co-președintele Alianței Creștin Liberale, a comentat situația de la Spitalul Județean Mavromati, unde pacienții nu au putut să voteze, întrucât nu s-a solicitat urna mobilă.

Țurcanu a spus că managerul Spitalului Județean, Corneliu Mihai, a răspuns la circulara prefectului Costică Macaleţi, care a cerut în scris doar numărul pacienţilor.

Greşeala este la Prefectură. Prefectul a trimis o hârtie prin care a solicitat doar numărul pacienţilor internaţi şi punct. I-a răspuns în termen foarte scurt prefectului că are 360 de bolnavi. Ce plângere, pentru ce? Preşedintele BEJ ce treabă are cu managerul, i se subordonează cumva preşedintelui BEJ? Prefectul organizează alegerile, nu directorul spitalului, prefectul trebuia să-şi ia toate măsurile legale să aibă secţii speciale. Cererile trebuiau să le facă pacienţii şi nu managerul, managerul era în afara legii. Ce spune PSD-ul? Plângere penală lui Ţurcanu, plângere penală lui Flutur, plângere penală managerului, atâta ştiu ei să facă, explică Florin Ţurcanu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...

”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!

astăzi, 14:52

Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...

La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!

astăzi, 14:07

Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...