Florin Egner, la un pas de a deveni director al Zonei Metropolitane!

Fostul primar al muncipiului Botoșani, Florin Egner, este la un pas de a deveni director al Zonei Metropolitane Botoșani. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o ședință la care au participat primarii localităților care fac parte din Zona Metropolitană, primarul Ovidiu Portariuc estimând că la sfârșitul acestei luni Zona Metropolitană va deveni funcțională.

Edilul șef al municipiului le-a cerut tuturor primarilor comunelor care fac parte din această asociere, respectiv Roma, Curteşti, Mihai Eminescu, Băluşeni, Stăuceni, Răchiţi să se gândească la proiectele comune pentru a fi incluse într-un portofoliu, proiecte care să deservească toată zona, inclusiv municipiul Botoşani.

“A fost o ultimă ședință de lucru, au intrat în linie dreaptă demersurile. S-au solicitat copii după Hotărârile de Consiliu Local ale comunelor și cred că până la sfârșitul acestei luni va funcționa această zonă. Deja le-am cerut primarilor să se gândească la proiectele pe care să le includem într-o primă fază. E vorba de proiecte comune care să deservească toată zona metropolitană, inclusiv municipiul Botoșani, fie că vorbim de o șosea care să travesrseze comunele, fie de transport integrat. Spre exemplu, comuna Mihai Eminescu va avea un caracter preponderent turistic, se va dezvolta infrastructură pentru turism, pe zona Curtești ne putem gândi la o zonă rezidențială, practic o extindere a orașului în zona respectivă și vom vedea fiecare ce resurse are ca în toamnă să putem avea un portofoliu de proiecte al zonei metropolitane. Cea mai mare probabilitate este ca domnul Egner să fie director, datorită experienței domniei sale. Dumnealui a venit și cu niște proiecte și o strategie a zonei.", a spus primarul Ovidiu Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...