Florin Cîțu nu este de acord cu impozitarea marilor averi: „Penalizăm pe cineva care a muncit și a acumulat active”

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri, după prima zi de negociere pe programul de guvernare cu PSD, că liberalii nu sunt de acord cu impozitarea marilor averi, măsură propusă de social democrați. De asemenea, Cîțu spune că PNL este de acord cu creșterea de pensii, salarii și alocații, dar toate aceste majorări trebuie să fie făcute în contextul deficitului bugetar. 

„În România, orice venit este deja impozitat. Este vorba dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva că a muncit și a acumulat active. Mi nu mi se pare normal acest lucru. Dacă e vorba de evaziune fiscală, bineînțeles că sunt de acord. Nu sunt de acord ca românii care muncesc, își asumă riscuri, investesc, au plătit impozite, să venim după să spunem să mai plătiți ceva că asta înseamnă justiție socială”, a declarat Florin Cîțu, citat de Digi24.

 

Premierul intermar susține că nu trebuie modificat „peste noapte” Codul Fiscal și că taxele nu vor fi crescute. Acesta a precizat că modelul economic al guvernării trecute a fost unul bun, pentru că s-a bazat pe investiții. 

„În ceea ce privește Codul Fiscal, lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte. Eu am spus de la început că eu nu voi crește taxele, că nu vom crește taxele în această guvernare. Am arată că schimbarea paradigmei în care am alocat resurse pentru investiții au adus bani la bugetul de stat. Este un model economic care funcționează. Nu cred că acest model economic trebuie schimbat astăzi. În același timp sunt discuții despre creșterea pensiilor, a salariilor, a alocațiilor, și am spus că o vom face, în contextul traiectoriei deficitului pe care deja am anunțat-o. Orice creștere trebuie să vedem dacă se încadrează în deficitul pentru anul viitor. Altă soluție ar fi să luăm bani de la investiții și eu nu sunt de acord cu asta. Vom vedea dacă putem să mergem cu o creștere mai mare a pensiilor. Noi nu ne opunem, dar toate trebuie judecate în contextul acesta economic, nu să facem acum niște creșteri populiste și după să tăiem”, a spus președintele PNL.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

astăzi, 20:37

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

astăzi, 17:41

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

astăzi, 17:08

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...