Fiscul vrea să-şi facă poliţie civilă! CE se poate câştiga ca denunţător de vecini

Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat Liviu Voinea, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice. El a spus că va studia legislaţia "denunţătorului" din Suedia.

"În Suedia vom analiza şi sistemul denunţătorului, care funcţionează de ani buni acolo şi ar putea fi implementat şi la noi", a declarat Voinea citat de Mediafax.

"Acolo oamenii primesc la poştă scrisori în care sunt informaţi că au plătit un impozit X, dar li se tramite şi dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa", a explicat Voinea.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...