Firmele care angajează tineri până în 24 de ani vor primi 200 euro şi 500 lei lunar per angajat, timp de un an

Companiile care vor angaja tineri care au până în 24 de ani vor primi 200 de euro şi 500 de lei pe lună pentru fiecare angajat, pe o perioadă de un an. În schimb, firmele au obligaţia să păstreze locul de muncă pentru cel puţin 18 luni. Aşa prevede programul "Garanţia pentru tineret", finanţat cu bani europeni.

Programul, de care ar putea beneficia 441.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, este construit în trepte.

"Consiliere, înregistrare şi angajare. Aceştia sunt cei trei paşi. Programul presupune şi sprijin financiar şi îndrumare competentă pentru fiecare din cele trei etape, plecând de la finanţarea uceniciei şi a stagiilor pentru viitorii angajaţi, mergând la finanţarea prin prime de mobilitate şi prime de instalare, dar şi subvenţii acordate angajatorului. De asemenea, sunt alocate fonduri pentru dezvoltarea de start-up-uri prin pachete integrate până la 30.000 de euro pe persoana", a explicat Rovana Plumb, ministrul Muncii, scrie Adevarul.

Beneficii pentru angajatori

Companiile care sunt dispuse să menţină locul de muncă mai mult de 18 luni vor fi scutiţi de plata contribuţiei la şomaj pentru următorii doi ani, a subliniat Plumb. Legat de cursurile de ucenicie, angajatorii vor primi lunar 250 de euro şi 300 de lei pentru o perioadă de 1-3 ani, iar pentru stadii de specializare, 300 de euro şi 750 de lei.

"Chiar dacă tinerii, acum, în România, au noi oportunităţi, în special în domeniul IT, dar şi în zone productive, trebuie şi se poate face mai mult, iar programul pe care astăzi îl lansăm (...) este un program foarte clar şi foarte simplu: 470 de milioane de euro, bani puşi la dispoziţie de Comisia Europeană, pentru 400.000 de aplicanţi tineri care vor primi consiliere, vor avea subvenţii pentru a-şi găsi şi a păstra un loc de muncă plătit decent şi pe o perioadă cât mai lungă de timp", a explicat şi premierul Victor Ponta, prezent la evenimentul de lansare al programului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...