Filtre permanente la toate intrările şi ieşirile din Havârna

Autorităţile judeţene din Botoşani au decis ca, începând de joi seară, la toate intrările şi ieşirile din localitatea Havârna, să fie organizate filtre permanente, ca urmare a instituirii stării de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră verifică orice maşină care intră sau iese din Havârna, iar patrulele mobile verifică respectarea interdicţiilor privind deplasarea persoanelor în interiorul localităţii. Măsura se va aplica până pe 11 februarie.

„Efectivele de jandarmerie și poliție aflate în misiune acționează pentru verificarea măsurilor stabilite în ceea ce privește circulația persoanelor în afara locuinței, precum și pentru interzicerea intrării ieșirii în/din localitatea carantinată prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere. Intrarea și ieșirea din zona carantinată, precum și circulația în interiorul acesteia, se pot face doar în situațiile reglementate în ordin, strict pentru interes profesional sau personal”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) din Botoșani.

În interiorul localităţii, populaţia este nevoită să completeze o declaraţie pe proprie răspundere în momentul ieşirii din gospodărie, iar motivul părăsirii locuinţei trebuie să fie unul justificat.

„Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura”, explică reprezentantul IJJ Botoșani.

Măsura carantinării a fost adoptată prin Ordinul nr. 6305 din 28.01.2021 al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, după ce rata de infectare a depăşit 12 cazuri la 1.000 de locuitori.

Potrivit coordonatorului Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței, în comună au fost confirmaţi cu Covid-19, în doar două săptămâni, 58 de persoane, majoritatea având peste 60 de ani. Două dintre persoanele testate pozitiv au decedat.

Autoritățile iau în calcul ipoteza ca, în ceea ce privește situația epidemiologică din Havârna, să fie vorba despre prezența noii tulpini de Sars-CoV-2. Vineri dimineață, când incidența a atins un nou record, urcând la 13,28 de infecții la mia de locuitori, s-au trimis mostre biologice către laboratorul universitar din Suceava în vederea stabilirii cu exactitate a acestui aspect, conform managerului DSP. Rezultatele ar urma să fie comunicate săptămâna viitoare.

Nerespectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite pentru prevenirea răspândirii coronavirusului constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2500 de lei.

 

Spune-ne opinia ta