Fiica lui Voiculescu, acuzată de complicitate la şantaj în dosarul directorului Antena TV Group

Camelia Voiculescu a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA pentru complicitate la şantaj în dosarul directorului Antena TV Group. Procurorii au extins cercetările în dosar. DNA a mai început urmărirea penală împotriva lui Matiescu Daniel, director al Intact Publishing care este acuzat tot de complicitate la abuz. Procurorii au mai decis să pună sub învinuire şi companiile Antena Tv Group şi Intact Publishing. 
 
Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat, joi, la DNA pentru a da declaraţii în dosarul în care directorul Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei. La finalul audierilor DNA a decis să înceapă urmărirea penală împotriva Cameliei Voiculescu. 
 
"Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit că inculpatul Alexandrescu George Sorin a purtat, în mod constant, discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că acesta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens", se arată într-un comunicat al DNA
 
Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au venit la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 9.45 şi nu au făcut nicio declaraţie.Chiar în momentul în care se afla la DNA, din partea Cameliei Voiculescu, preşedintele Intact Media Group, a fost remis presei un comunicat în care aceasta acuză "lupta politică a regimului Băsescu".
 
De asemenea, Camelia Voiculescu arată, în comunicatul citat, că "nu există niciun cap real de acuzare" împotriva sa sau a membrilor familiei sale.
 
Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Alexandrescu are interdicţie de a părăsi ţara.
 
Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.
 
Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.
 
Alexandrescu şi Bendei s-au întâlnit în 19 aprilie, 22 aprilie, 26 aprilie, 14 şi 16 mai, la fiecare întâlnire, directorul general al Atena TV Group spunându-i administratorului RCS&RDS că, pentru a nu iniţia o campanie mediatică negativă la adresa acestuia, campanie care i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională, ar trebui să accepte semnarea contractului, în numele societăţii pe care o reprezintă.
 
Din stenogramele interceptărilor telefonice, aflate la dosar, rezultă că Alexandrescu a vorbit despre acest subiect cu Camelia Voiculescu şi Dan Voiculescu.
 
Sorin Alexandrescu a discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie. Camelia Voiculescu i-a atras atenţia lui Alexandrescu să aibă grijă: "Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia."
 
Prin intermediul posturilor de televiziune şi al publicaţiilor aparţinând trustului de presă Intact Media Group au fost difuzate şi publicate ştiri şi articole cu impact negativ asupra companiei RCS&RDS. În paralel, postul de televiziune "Antena 1" a difuzat, începând din 9 mai (ora 14.35), un material promo cu titlul paralel, postul de televiziune Antena 1 a difuzat, începând din 9 mai (ora 14.35), un material promo cu titlul "Exploziv. Mită în fotbal 3,5 milioane euro via Oradea - Bucureşti. Ancheta jurnalistică în curând", potrivit procurorilor.

gandul.info

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul Bolojan nu va mai prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie!

astăzi, 18:15

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat faptul că decizia de a nu prelungi plafonarea prețurilor produselor de bază de la 1 octombrie a fost luată fără opoziție &i...

Ministrul Apărării: „Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte. Ne vom proteja ţara”

astăzi, 17:00

Dronele rusești care vor pătrunde în spațiul aerian al României vor fi doborâte, a anunțat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, precizând că autoritățile sunt î...

Homeschooling-ul ar putea deveni legal în România. Ministru: „Există în toate țările moderne”

astăzi, 15:41

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că intenționează să reglementeze sistemul homeschooling în România, oferind astfel părinților care doresc această opțiune acces legal...