Festivaluri așteptate (și) de botoșănenii de peste hotare, anulate! „Nu puteți înțelege cât mă doare să dăm aceste vești”

Aceste evenimente culturale uneau zeci de oameni nu doar din județul nostru, ci și din țară. Erau clipe de bucurie și de relaxare totodată, o cale de a evada din cotidian.

Trei festivaluri importante, care urmau să aibă loc pe finalul anului 2023, au fost anulate. Este vorba despre Festivalul Concurs al Romanței, al Cântecului de Petrecere și al Cântecului Satiric „George Hazgan”, Festivalul Concurs Coral de Colinde și mult așteptatul Festival al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni”.

De asemenea, nici toate evenimentele ce aveau să se desfășoare cu ocazia aniversării a 55 de ani de la înființarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani nu se vor mai desfășura.

 

„Nu puteți înțelege cât ma doare să dăm aceste vești! Am încercat din răsputeri să nu fie așa. Pregătisem ceva deosebit pentru finalul de an. Tezaur folcloric revenea la Botoșani după 17 ani. Festivalul de Romanțe se relua după 4 ani. La Festivalul de Colinde pregătisem un recital deosebit. La Datini și Obiceiuri de Iarnă aveam mulți invitați din alte zone. Mi se rupe sufletul când știu cât am muncit și cât am crezut până în ultima clipă că vom putea realiza tot ce ne-am propus. Mulțumesc tuturor celor care ar fi trebuit să fie implicați în activitățile centrului! Iată că, din nou, vremurile sunt potrivnice culturii!”, este mesajul transmis de Iustina Irimia Cenușă, managerul CJCPCT.

Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni” era unul dintre cele mai așteptate și urmărite de toți botoșănenii, în special de cetățenii din diaspora, care își mai alinau dorul de casă.

„Am muncit mult, ne-am zbătut și ne este greu să acceptăm situația provocată de legile și ordonanțele recente”, au mai transmis reprezentanții instituției de cultură.

Anularea acestor festivaluri vine ca urmare adoptării de către Guvernul României a unei Ordonanțe de Urgență ce prevede aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Ce spune Consiliul Județean (CJ) din Botoșani despre ordonanța de austeritate

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Botoșani, restricțiile impuse de Ordonanța de Urgență nr. 90 din 27 octombrie 2023 impun ca CJ să caute soluții alternative de finanțare pentru organizarea celei de a XLVIII-a ediției a Paradei de Datini și Obiceiuri de Iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni...”. 

„Căutăm cele mai bune soluții și suntem convinși că împreună cu primarii din județul Botoșani, asamblurile populare și cei care vor dori să sponsorizeze această manifestare vom găsi resursele necesare pentru organizarea ei și la finalul acestui an. În perioada următoare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani va demara procedura de înscriere a ansamblurilor care vor dori să participe cu programe de datini și obiceiuri de iarnă în cadrul celei de a XLVIII-a ediției a Paradei ,,Din străbuni, din oameni buni...”. Ne vedem la Botoșani în decembrie!”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani. 


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...