Festival de toamnă la Botoşani, organizat de un agent economic în Centrul Vechi
Stiri Botosani Friday, 12 August 2016 ActualitateMunicipalitatea, care nu va participa cu fonduri la acest eveniment, are un parteneriat cu un agent economic ce se va ocupa inclusiv de partea de spectacol.
"Încercăm, cu ajutorul acestui partener, să aducem câte două formaţii sau doi artişti pe seară, astfel încât să avem un program artistic pe placul botoşănenilor. Vor fi agenţi economici care vor vinde produsele care au intrat deja în obişnuinţa acestui tip de evenimente, va fi un parc de distracţii şi avem discuţii pentru un foc de artificii, dar şansele sunt foarte mici, ţinând cont de bugetul redus pe care îl avem, contribuţia municipalităţii neexistând de această dată", spune viceprimarul Cosmin Andrei, adăugând că sunt aşteptaţi sponsorii care, prin contribuţiile lor, ar putea completa lista artiştilor care vor evolua la Botoşani.
Procedura de lucru în acest caz arată că municipalitatea porneşte de la închirierea unei scene, după care sunt contactaţi artiştii disponibili şi al căror tarif pentru prestaţii se încadrează în bugetul asigurat de ceilalţi participanţi la eveniment.
"Cei care vin acolo să vândă bere, mici, produse artizanale şi aşa mai departe vin cu un buget la acest eveniment şi în funcţie de suma pe care o pot da contractăm artiştii. Dacă bugetul este completat, de exemplu, dacă un agent economic generos ne oferă un miliard de lei vechi, pe lângă cei doi artişti pe seară mai aducem încă doi şi aşa vom avea un program spectaculos sau luăm un contract şi pentru focuri de artificii. Am mai avut situaţii în care bugetul a fost foarte mic dar s-au făcut eforturi deosebite pentru a aduce trupe care să fie pe placul botoşănenilor", adaugă Cosmin Andrei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșănean căutat de poliție: În urmă cu câteva zile a fost condamnat la închisoare! - FOTO
În vârstă de 66 de ani, Ilie figurează pe lista persoanelor urmărite de pe site-ul Poliției Române. Născut în orașul Darabani, județul Botoșani, domiciliat în ...
Bunic din Botoșani păcălit de un ”medic din Afganistan” să facă transferuri bancare de peste 16.000 de lei!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la...
Botoșani vs. Suceava: Diferențele care îi pun pe gânduri pe șoferi!
Șoferii din municipiul Botoșani scot din buzunar sume considerabil mai mari pentru a-și parca mașinile pe perioade lungi, comparativ cu vecinii lor din Suceava. Deși ambele municipalități au...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.59 secunde