Fermierii din județ pot solicita ajutoare de minimis!

Fermierii din județ pot solicita ajutoare de minimis!
Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea nr. 867 privind aprobarea schemei Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai – iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol.

Bugetul alocat pentru despăgubirea crescătorilor de albine se ridică la peste 4,13 milioane de lei, iar sumele reprezentând ajutoare de minimis se vor plăti începând cu data de 2 decembrie 2014. Prin actul normativ adoptat astăzi se stabilește valoarea sprijinului financiar, după cum urmează: a) 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii; b) 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii; Totodată, actul normativ stabilește categoriile de beneficiari și procedurile de acordare a compensațiilor.

Astfel, beneficiarii schemei de ajutor de minimis, conform Regulamentului de minimis in agricultură, sunt: a. apicultori, persoane fizice care deţin certificat de producător emis potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.661/2001 privind procedura de eliberare a certificatelor de producător, cu modificările şi completările ulterioare; b. apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare; c. apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Pentru a putea beneficia de sprijin, apicultorii trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate, astfel: a. să aibă familiile de albine înscrise în Registrul agricol; b. să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; c. în cazul achiziționării de suplimente nutritive şi biostimulatori, acestea trebuie să fie notificate la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

Beneficiarii, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, trebuie să depună cererile până la data de 31 octombrie 2014, la direcţiile pentru agricultură judeţeana BOTOSANI.

Minimis vegetal

Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea de Guvern nr. 865 / 2014 privind aprobarea schemei ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie – august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.

Actul normativ urmărește reducerea impactului economic asupra continuării activităților agricole ca urmare a pierderilor suferite de către producătorii agricoli din zonele calamitate de grindină, ploi torenţiale, viituri, inundaţii, infiltraţii, vânt puternic, căderi masive de zăpadă și îngheț manifestate în perioada ianuarie – august 2014.

Astfel, conform datelor furnizate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate în perioada ianuarie-august 2014, suprafața agricolă totală calamitată s-a ridicat la 141.568, 33 ha, actul normativ în cauză urmând să compenseze valoarea pagubelor produse la culturile/plantațiile afectate, prin acordarea de sume bănești în cadrul unei scheme de ajutor “de minimis în conformitate Regulamentul (UE) nr.1408/2013 al Comisiei Europene din 18 decembrie 2013.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis acordat pe cultură agricolă/plantație pomicolă, viticolă, este următorul: - grâu, porumb, sorg, floarea soarelui, rapiță, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaică – 335 lei/ha - legume în câmp, pepeni – 610 lei/ha - cartof – 700 lei/ha - plantații pomicole - 1200 lei/ha - plantații viticole – 500 lei/ha - sfeclă de zahăr – 400 lei/ha - lucernă, muștar, tutun – 250 lei/ha - căpșuni – 300 lei/ha.

Cuantumul a fost stabilit pe baza devizelor cadru de cheltuieli efectuate de producătorii agricoli, valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi unice neputând depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, exerciţiului financiar respectiv şi două exerciţii financiare precedente.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de 53.866.842,4 lei şi se asigură de la bugetul de stat în limitaprevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014 la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli". Cererile trebuie depuse până la data de 7 noiembrie 2014 la sediile Primăriilor iar plata se va realiza, într-o singură tranșă, până la data de 31 decembrie 2014. 

Minimis zootehnie

Guvernul României a adoptat, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea de Guvern nr. 873 / 2014 privind schema de minimis achiziţionarea de către producătorii agricoli de berbeci de reproducție din rase specializate și de juninci din rase specializate, act normativ care urmărește ameliorarea valorii genetice a şeptelului de animale din România. Beneficiarii schemei sunt: a) crescătorii de ovine/bovine, persoane fizice care deţin certificat de producător emis potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.661/2001 privind procedura de eliberare a certificatelor de producător; b) crescătorii de ovine/bovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; c) crescători de ovine/bovine, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Valoarea sprijinului financiar, care urmează a fi acordat începând cu data de 2 decembrie 2014, sunt: a) maximum 2.500 lei / cap berbec de rasă specializată achiziționat în baza prevederilor prezentei hotărâri; b) maximum 5.000 lei / cap junincă din rasă specializată achiziționată în baza prevederilor prezentei hotărâri;

Criteriile de eligibilitate pentru achiziționarea berbecilor de reproducție din rase specializate sunt: a) să dețină un efectiv de minimum 150 capete și maximum 1000 capete femele ovine, identificate şi înregistrate în RNE, până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; b) berbecii de reproducție achiziționați să fie din rasele specializate cuprinse în lista întocmită de ANARZ care este anexă la Hotarârea de Guvern; c) fermierii se obligă prin angajament scris să menţină în exploatație berbecii de reproducție achiziționați pe o perioadă de minimum 3 ani și să înscrie în Registrul Genealogic produșii femele obținuți din monta naturală cu berbecii de reproducție din rase specializate; d) să deţină registrul individual al exploataţiei în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare şi de înregistrare a animalelor din speciile ovină şi caprină şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. şi a Directivelor 92/102/CEE şi 64/432/CEE; e) achiziţionarea de berbeci de reproducție din rase specializate se realizează respectând proporția de un berbec la 30 de capete femele ovine deţinute; numărul maxim de berbeci de reproducţie care poate fi achiziţionat de un beneficiar trebuind să corespundă unui număr de 700 capete femele ovine/beneficiar.

Criteriile de eligibilitate pentru achiziționarea junincilor din rase specializate, sunt: f) să dețină un efectiv maximum de 10 capete vaci, identificate şi înregistrate în RNE, până la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern; g) junincile achiziționate să fie din rasele specializate cuprinse în lista ANARZ care va fi anexată hotărârii de guvern; h) se obligă prin angajament scris să menţină în exploatație junincile achiziționate pe o perioadă de minimum 3 ani și să înscrie în Registrul Genealogic produșii obținuți din junincile din rase specializate; i) să fie membru al unei forme asociative în cazul în care beneficiarul deţine mai puţin de 3 capete vaci; j) să deţină registrul individual al exploataţiei actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. al Consiliului şi al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului. k) achiziționarea de juninci din rase specializate se realizează pentru atingerea unei dimensiuni minime de 10 capete bovine femele/beneficar, iar numărul maxim de juninci din rase specializate pentru care se acordă ajutor de minimis este de maximum 10 capete/beneficiar.

Fermierii pot afla detalii privind documentele necesare accesării schemei, precum și toate informațiile referitoare la procedura de derulare a acesteia de la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a Municipiului Bucureşti, care se ocupă de implementarea schemei. De asemenea, beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor depune cererile până la data de 10 noiembrie 2014, la sediile direcţiei pentru agricultură judeţene BOTOSANI .

Comunicat de presă Direcția Agricolă Botoșani 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanul care se dădea polițist număra ”mita” la vedere și îi garanta proxenetului: ”Procurorul îi șmecher! Clasare!”

astăzi, 18:00
169

Falsul polițist din Botoșani a pretins 23.000 de euro de la un proxenet ca să-i pună o vorbă bună la un așa-zis ”procuror” care ar fi instrumentat dosarul în care era acuzat d...

Campionat național cu 16 medalii obținute de sportivii din Botoșani!

astăzi, 16:43
138

În perioada 19-20 aprilie 2024, sportivii legitimați la secția de Taekwondo WT a Clubului Sportiv Botoșani, precum și cei ai Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, au participat, &ic...

Au plecat la Dorohoi, iar în urma lor a urmat dezastrul: Blocul evacuat, bunuri distruse, mii de lei topiți!

astăzi, 15:49
1109

Printr-un apel la 112, pompierii au fost anunțați că iese fum de pe geamurile unui apartament. Se pare că proprietarii au plecat până în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, iar &i...