Fenomenul migrației ilegale și a traficului de persoane în atenția polițiștilor de Imigrări din Botoșani!

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au desfășurat o acțiune în zona localităților Joldești și Tudora.  

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au desfășurat, la data de 17 februarie, o acțiune preventivă pe Drumul Național 55A, în zona localităților Joldești și Tudora.

În cadrul activității, au fost verificate mai multe autoturisme și persoane, scopul principal  fiind de informare și consiliere cu privire la prevederile legale în vigoare, referitoare la prevenirea și combaterea fenomenului migrației ileglale pe teritoriul României și a traficului de persoane.

”Astfel de acitivăți comune sunt parte din eforturile permanente ale polițiștilor de imigrări și ale polițiștilor din cadrul structurilor de frontieră, de a preveni migrația ilegală și traficul de bunuri prohibite, contribuind la menținerea unui climat de siguranță pentru întreaga comunitate.” au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...