Femeie atacată de un porc mistreţ!
Stiri Botosani Tuesday, 1 December 2015 ActualitateAntoaneta L. a ieşit în curte şi a văzut că o bucată din gardul care împrejmuia gospodăria era rupt. A văzut că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu gardul vecinei şi în timp ce se îndrepta către casa acesteia a fost pusă la pământ de un porc mistreţ care a venit de pe o uliţă.
Animalul şi-a înfipt colţii în zona feselor, a gambei drepte şi a umărului femeii. Ţipetele de ajutor au alertat-o pe vecină, aceasta reuşind să distragă atenţia porcului mistreţ preţ de câteva clipe, timp în care femeia de 67 de ani a fugit şi s-a adăpostit într-un loc unde animalul nu a putut intra. Ea a fost preluată de o Ambulanţă şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe pentru îngrijiri.
Din câte se pare, porcul mistreţ făcea parte dintr-o turmă umărită de un grup de vânători din zona pădurii de la Coţuşca.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!
Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...
Alinuța și învățătoarea!
Învățătoarea: -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?
Calendar Ortodox, 13 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sfânta Antuza
Acest mare dascăl şi luminător al lumii, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi e...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.80 secunde