Femeia implicată în accidentul de la Josenii Bârgăului a ajuns la un spital din Mureş, iar fetiţa ei la Botoşani

Femeia implicată în accidentul de la Josenii Bârgăului a ajuns la un spital din Mureş, iar fetiţa ei la Botoşani

   Bistriteanul.ro

Tânăra de 21 de ani implicată în accidentul de luni noaptea este în continuare în stare gravă. Aceasta a fost transferată la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. Fetiţa acesteia a ajuns de asemenea la un Sectia de Pediatrie din Botoşani.

Un cumplit accident de circulaţie a avut loc luni noaptea pe Drumul Naţional 17, în localitatea Josenii Bârgăului. Un bărbat de 25 de ani a murit după ce maşina pe care o conducea a intrat sub un TIR. În autoturism se mai aflau şi soţia acestuia, o tânără de 21 de ani şi fiica lor de aproximativ doi ani.

Femeia a fost grav rănită în urma impactului şi este în continuare în comă, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Iniţial, aceasta a fost internată la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, starea ei fiind mult prea gravă pentru a fi transportată la o clinică de specialitate din Cluj sau Mureş. Ieri, medicii au decis însă ca femeia să fie dusă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş unde a fost internată la secţia de Terapie Intensivă.

Starea ei este în continuare gravă, femeia nu şi-a revenit încă din comă. Micuţa de doi ani a scăpat în urma accidentului cu răni mai uşoare. Aceasta a fost internată imediat după accident tot la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar mai apoi a fost transferată la Botoşani.

``Fetiţa este bine, are câteva răni uşoare. Mama aceasteia este însă în continuare în stare gravă şi deocamdată nu se ştie ce va fi``, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş.

Accidentul în care cele două au fost rănite s-a petrecut cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Tânărul şofer de 25 de ani a intrat cu viteză într-o curbă şi a ajuns direct sub un TIR care venea de pe contrasens. Bărbatul a murit pe loc în urma impactului.

Sursa: Bistriteanul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când poliţistul vrea să-i pună fiola unui şofer!

astăzi, 07:15

Poliţistul vrea să-i pună fiola unui şofer. – Nu pot să suflu, am astm. – Atunci hai să-ţi luăm sânge. – Nu pot, sunt hemofilic. – Atunci hai să umbl...

Calendar ortodox, 5 octombrie: Sf. Mc. Haritina; Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu

astăzi, 07:00

Sfânta Haritina a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi a comitelui Dometie. Rămasă orfană de tânără, a fost luată ca slujnică în casă de un om bun şi milostiv pe c...

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...