FC Botosani a contestat doi jucatori de la Otelul! Narcis Raducan:"Nu toata lumea doreste ca Otelul sa continue in Liga 1"

Oțelul a pierdut fără drept de apel la Botoșani, cu 3-1, iar formația care câștiga titlul în 2011 este tot mai aproape de retrogradarea în liga secundă.

La finalul meciului, președintele oaspeților, Narcis Răducan, a recunoscut superioritatea gazdelor, dar a vorbit și de faptul că echipa sa are parte de piedici și din partea altor factori decât cei de pe teren.

“Botoșani a meritat victoria, a fost foarte bine motivată. Este un club unde se vede buna colaborare între autoritățile locale și patronat, iar eu nu pot decât să-i felicit pentru proiectul lor. Am făcut un meci foarte prost, ne așteaptă joi o adevărată finală cu Timișoara. Este un meci decisiv. Însă eu am o senzație ciudată, că nu toată lumea dorește ca Oțelul să continue în prima ligă. Pentru a doua oară în actuala ediție de campionat, cineva, o persoană foarte bine intenționată, le-a trimis gazdelor contractele lui Sârghi și Astafei, iar gazdele ne-au făcut contestație înainte de meci. Ambii fotbaliști au memorii depuse, e adevărat, dar câtă vreme nu este luată nicio decizie, avem tot dreptul să-i folosim, a spus Narcis Raducanu, in direct la DigiSport.

Acesta a povestit și cum i-a îmbărbătat pe fotbaliști după partidă.

“Am fost în vestiar imediat după meci și le-am zis fotbaliștilor să ridice capul din pământ, deoarece contracandidatele noastre au pierdut pe linie. Singurul lucru pe care ne putem baza este dorința fiecăruia de a demonstra sportiv că își dorește să joace în primul eșalon, a mai spus presedintele galatenilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la cele veșnice un militar dedicat profesiei și valorilor în care a crezut!

astăzi, 09:58

Familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost Savin Constantin. Plutonier adjutant principal Savin Constantin a activat cu devotament &icir...

Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!

astăzi, 09:50

Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...

Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!

astăzi, 09:07

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...