Fără terase noi pe Pietonalul Unirii

Reprezentanții municipalității vor ca Pietonalul Unirii să fie un loc de promenadă pentru botoșăneni și unde patronii care au afaceri în zonă să și le poată dezvolta pe perioada sezonului estival.

Potrivit viceprimarului Viorel Iliuță, în această vară nu vor mai fi primiți și alți agenți economici care vor să deschidă terase, în afara celor care deja dețin spații în zonă. Astfel de măsuri vor fi luate și în Centrul Vechi.

“Cei care au afaceri acolo să le poată dezvolta, respectând elementele de urbanism ale zonei. Am stabilit nişte reguli. Nu vor mai fi bazine cu răţuşte pe mijlocul Pietonalului sau nu o să mai fie terase amenajate la întâmplare care stau două luni şi iau traficul celor care fac de ani de zile business. Vom da posibilitate celor care au tot anul acolo terase să lucreze perioade sezoniere cu terase, însă şi acestea să fie până într-un punct“, a spus viceprimarul Viorel Iliuță.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...