Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, se declară convins că un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învăţământ.
În aceste condiții, ministrul crede că prezenţa fizică la cursuri este necesară pentru a stopa pierderile nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.
„Pierderile au fost mari şi foarte mari. După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice”, a declarat Sorin Cîmpeanu duminică, citat de Agerpres.
Ministrul s-a declarat „optimist” în privinţa unui val patru al pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
„Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme din perspectiva derulării unui proces de învăţământ normal, care, repet, să stopeze din pierderile care au fost foarte mari şi care sunt foarte dificil de recuperat. Dacă vom intra în continuare în online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung şi cu posibilităţi de recuperare foarte reduse”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul consideră că învăţământul online a adus pierderi mari elevilor, care vor putea fi recuperate cu greu. El s-a arătat convins că regulile de protecţie sanitară vor fi păstrate şi respectate în continuare în şcoli.
„Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri”, a susţinut ministrul.