Fără precedent. Medicina Legală a stabilit că bărbatul declarat defunct COVID după o bătaie a murit din cauza traumatismelor

Fără precedent. Medicina Legală a stabilit că bărbatul declarat defunct COVID după o bătaie a murit din cauza traumatismelor

Medicina Legală a finalizat autopsia în cazul bărbatului în vârstă de 37 de ani, din orașul Flămânzi, care a decedat pe patul de spital, după ce a fost victima unei altercații petrecute în urmă cu o lună, și a fost declarat deces COVID.

Bărbatul a fost bătut de către un cunoscut, cu pumnii și picioarele, însă nu a depus plângere împotriva autorului. Întrucât incidentul a fost raportat de către un martor prin apel la 112, Poliția a deschis dosar penal, inițial pentru lovire sau alte violențe. Între timp, el a încercat să se trateze singur, la domiciliu, iar starea sa de sănătate se agrava. Duminică, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, apoi a fost internat pe Reanimare, cu hemoragie masivă cauzată de ruptură de splină. El a fost testat înainte de internare pentru depistarea COVID-19, iar rezultatul pozitiv a fost comunicat în aceeași zi. Luni dimineață, pacientul a intrat în stop-cardio respirator și a decedat.

Statistica Direcției de Sănătate Publică l-a inclus în rândul defuncților COVID.

Miercuri dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a primit rezultatul necropsiei. Specialiștii Serviciului de Medicină Legală au stabilit că traumatismele suferite au fost cele care au declanșat moartea.

„Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, fiind declinată competența pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Mesajul dur al unui licean care susține greva profesorilor: „Au un cuprins mai mare de studiat pentru titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor”

Duminică, 4 Iunie 2023
867

Un elev al Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani a transmis, în prag de absolvire, un mesaj de susținere a grevei profesorilor, din recunoștință față de cadrele di...

Guvernul va adopta joi, prin OUG, creşterea salariilor personalul didactic cu 1.000 de lei brut

Miercuri, 31 Mai 2023
658

Guvernul va adopta joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din cre...

Casă distrusă de flăcări în urma unui scurtcircuit (fotogalerie)

Miercuri, 31 Mai 2023
617

O casă din satul Draxini a luat foc, miercuri după-amiază, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani, cu dou...