Fara apa joi si, posibil, vineri in mai multe zone din municipiul Botosani!
Stiri Botosani Thursday, 16 September 2010 ActualitateLocatarii de pe Calea Naţională, între Rompetrol şi ieşirea spre Iaşi, precum şi cei de pe străzile mai sus amintite, vor rămâne fără apă mâine, 16 septembrie 2010, între orele 8.00 şi 16.00.
Reprezentanţii Hidroconstrucţia Bucureşti, firma executantă a lucrărilor ce se realizează în Botoşani prin Programul ISPA, au anunţat că dacă nu vor finaliza toate branşamentele mâine în intervalul celor 8 ore, vor solicita oprirea furnizării în aceleaşi locaţii şi pentru vineri, 17 septembrie, tot în cursul dimineţii.
"Chiar dacă am fost anunţaţi cam târziu despre aceste lucrări, sperăm că botoşănenii ce vor fi afectaţi să afle în timp util, pentru a-şi face rezerva de apă necesară celor câteva ore", a declarat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...
Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!
O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.25 secunde