Facturile E.ON vor fi distribuite, din nou, prin Poșta Română

E.ON Energie România a decis încetarea colaborării cu Total Post, iar la momentul de faţă, serviciul de distribuire a facturilor emise de companiile E.ON se realizează prin intermediul Poştei Române.

 Apreciem preocuparea clienţilor noştri faţă de primirea şi plata facturilor de gaze naturale/energie electrică şi le cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute în distribuirea facturilor.

 Reamintim consumatorilor că, în cazul în care nu primesc facturile în intervalul obişnuit, sunt rugaţi să le solicite utilizând unul din canalele de comunicare puse la dispoziţie de compania noastră.

Astfel, telefonic - de luni până vineri – se pot adresa Centrului de Servicii Clienţi, între orele 08.00 şi 20.00 la numerele de telefon 0801 000 366 sau 0265 200 366.

 Factura curentă poate fi solicitată şi prin:

e-mail, la adresa: serviciiclienti@eon-romania.ro;

fax, la numărul: 0265 200 367;

poştă, la OP1, CP 10 Târgu Mureş.

Prin crearea unui cont client pe site-ul E.ON Myline (http://www.myline-eon.ro), consumatorii pot vizualiza informaţii referitoare la facturile emise (număr şi tip factură, sume de plată, perioada de facturare şi termene de scadenţă), precum şi informaţii referitoare la istoricul de consum individual.

Departamentul Comunicare Corporatistă

E.ON România

                                 
 

 

 
 
 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...