«Dragii mei puiuţi, destinul a vrut ca drumurile vieţii noastre, ca familie, să se despartă mult prea repede. Suntem toţi trei departe unul de altul, dar ştiu că suntem atât de aproape zilnic cu sufletul, niciun ocean nu ar reuşi să pună obstacol sentimentelor noastre.
De ce vă scriu public? Pentru că nu ştiu ce poate rezerva viitorul şi pentru că nu ne mai putem întâlni atât de des cum îmi doresc să vă pot spune cu vocea mea: sunteţi doi copii minunaţi. Nu mi-aţi făcut niciodată mari supărări, aş spune chiar că nu îmi amintesc să fi avut aşa ceva din partea voatră. Vă rog să nu uitaţi niciodată rugămintea aceasta: în viaţă veţi întâlni situaţii dificile de rezolvat, întâmplări neplăcute, prieteni nepotriviţi, meschinării din partea unora lipsiţi de scrupule, vicii încă necunoscute vouă, decizii dificile de luat. Va trebui să alegeţi cu mintea şi sufletul şi nu luaţi niciodată decizii pripite...
Tot ceea ce vă rog din suflet e că vreau să rămâneţi aşa cum vă ştiu, curaţi în suflet. Nu căutaţi grăbiţi răspunsuri, iar de vi se face o nedreptate nu lăsaţi furia de moment să vă grăbească reacţiile. Dacă o persoană are un caracter dificil, nu căutaţi să îl schimbaţi, ci ajutati-l să vadă cum e să fii altfel. Nu încercaţi să aveţi voi ultimul cuvânt, toţi au inteligenţa lor, dar văd în mod diferit situaţiile. Luaţi decizii judecând bine, dar dând glas inimii, pentru că e mult mai înţeleaptă uneori. Dacă cineva vă face rău nu căutaţi să îi răspundeţi la fel cu răutate, nu veţi putea pre tinde după aceea că sunteţi mai buni ca alţii. Gustând din plăcerile unor vicii, deşi ştiţi ce înseamnă cuvântul "viciu", veţi arăta lu mii un caracter labil. Când aveţi o supărare căutaţi să faceţi ceva util, durerea va trece mai uşor.
Să retrăiţi zilnic acele clipe când, după serviciu ne plimbam toţi trei şi îmi puneaţi zeci de întrebări. Aveţi răbdarea de a asculta pe cei din jur, să priviţi cu sufletul un om nu doar cu ochii, să vă aduceţi aminte de clipele când nu aveaţi prea multe de ales la masă, pentru a nu irosi ceea ce acum aveţi norocul de a avea. Să nu vă pierdeţi niciodată demnitatea pentru a realiza lucruri ce mai târziu nu vă vor fi utile nici vouă dar nici altora. Să nu aveţi niciodată teamă de a fi judecaţi de alţii, întotdeauna pot fi constructive de ştii să le priveşti pe cele bune, lăsându-le pe cele rele în uitare. Să vă amintiţi cu drag de orice mângâiere şi sărut ce le-aţi avut pentru a nu uita că bunătatea şi dragostea părintească e necondiţionată.
Să reuşiţi să priviţi părinţii cu inima, indiferent de greşelile lor pentru că v-au dat viaţă şi voi sunteţi cei ce puteţi să o faceţi mai frumoasă pe a voastră. În final mai am o rugăminte. Ştiu că sunteţi mult prea rezervaţi în viaţa de familie şi vă veţi supăra niţel că am scris public, dar destinul ne-a lăsat doar posibilitatea asta. Mama vă iubeşte imens, chiar de nu putem trăi împreună.
Fiţi veşnic buni ca să puteţi transmite copiilor voştri adevărata iubire.»
O româncă, rezidentă în Italia din 2004, a publicat pe Facebook o scrisoare către copiii ei, acum trecuţi de vârsta majoratului, în care încearcă să le dea sfaturi. Ileana Sprînceană are 46 de ani şi este originară din Adjud, judeţul Vrancea, scrie gazetaromaneasca.com. Lucrează în Italia de mai bine de opt ani. Când a decis să plece în Italia, copiii erau ambii minori. Băiatul avea 15 ani, iar fata 12, şi au rămas sub supravegherea bunicilor, care aveau probleme de sănătate. Singurul ajutor finaciar venea din partea mamei.
