Extrădat din Marea Britanie, după ce a exploatat mai multe persoane din Botoșani și Suceava!
Stiri Botosani Friday, 18 January 2013 ActualitateȘtefan Dorin Bechian, zis "Trancan", a fost preluat de pe Aeroportul "Henri Coandă" de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, escortat şi prezentat Curţii de Apel Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă.
Suceaveanul este acuzat că în perioada septembrie 2008-iulie 2009, împreună cu alți inculpați, a închiriat mai multe spălătorii Stroud, Tetbury, Gloucester şi Bishop’s Cleeve și unde au fost exploatate zeci de persoane din Botoșani și Suceava.
Cei care cădeau în plasa inculpaților primeau promisiuni că vor avea un salariu de 1.000 de euro, și vor beneficia și de transport, masă și cazare, încă când ajungeau la locurile de muncă realitatea era cu totul alta.
Dormeau câte 9-10 într-o cameră, primeau mânare o singură data pe zi, nu aveau nicio zi liberă, iar salariul nu era nici măcar jumătate din ce li s-a promis.
În acest caz, un bărbat din Darabani, Riciard Timofte, de 42 de ani, a fost condamnat la 5 ani și șase luni de închisoare, dar sentința nu este definitivă. Alți doi ieșeni și doi suceveni au primit câte cinci ani de închisoare, iar alte șase persoane sunt cercetate în continuare de procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Suceava într-un dosar disjuns din ancheta iniţială.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.31 secunde