Explicaţia dată de un român arestat în Roma: Are o "MAŞINĂ a TIMPULUI" ce îi dovedeşte nevinovăţia

Un imigrant român le-a oferit o explicaţie bizară carabinierilor italieni care l-au surprins în timp ce încerca să o agreseze sexual pe o conaţională, prezentându-le un aparat pe care l-a numit o "maşină a timpului" ce i-ar demonstra nevinovăţia, bărbatul fiind supus unei expertize psihiatrice.  

Vineri după-amiază, în Roma, o româncă în vârstă de 33 de ani a sunat la numărul de urgenţe afirmând că un conaţional pe care nu îl cunoaşte a interpelat-o şi încearcă să o agreseze sexual, potrivit Agerpres.  

Carabimierii au sosit în scurt timp şi au observat că un român începuse să o agreseze sexual pe femeia care solicitase ajutor, într-o staţie de autobuz din capitala Italiei. Românul, în vârstă de 39 de ani, a fost imobilizat şi reţinut pentru tentativă de agresiune sexuală.                       

Însă carabinierii au rămas uimiţi de explicaţia bizară a românului. În buzunarul acestuia a fost găsit un aparat din care ieşeau multe fire, iar suspectul a declarat: "Aceasta este o maşină a timpului. Voi da timpul înapoi şi vom vedea ce s-a întâmplat de fapt".  

Potrivit paginii online a agenţiei Adnkronos, românul a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorul a dispus ca bărbatul să fie supus unei expertize psihiatrice.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 18 octombrie 2026: Sf. Ap. şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân

astăzi, 08:00

Sfântul Luca, marele Apostol şi Evanghelist, era grec de neam şi s-a născut în Antiohia Siriei. De tânăr deprinsese medicina şi pictura, dar s-a dovedit şi un iscusit zugrav de...

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

Saturday, 17 October 2026

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

Saturday, 17 October 2026

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...