Doctorul zilei: Cum sunt verificate produsele din import?
Dr.Maximilian Drăgan: În cazul produselor importate, ele se verifică în baza Regulamentelor UE, pentru că de la noi pot ajunge oriunde în Europa. Aceste controale se fac, de multe ori, ca exces de zel cu damf politico-populist (supracontroale pe produse turceÈ™ti, ca răspuns la blocarea importurilor de berbecuÈ›i). În ceea ce priveÈ™te produsele importate de la mare distanță trebuie să nu uităm că ele sunt
îmbibate în petrol, ca urmare a consumului făcut pentru transportul lor. Care este noima să importăm cartofi din Peru? Ceapă din China? Pe relaÈ›ie intracomunitară, produsele sunt verificate în baza unui plan de control al reziduurilor È™i orice neregulă se raportează, iar produsele se retrag de la raft (uneori exagerat – vezi cazul castraveÈ›ilor cu E.Coli în Germania– o mega prostie!)
– Orice gospodină o È›ine sus È™i tare cu produse "de la țăran". Dar multe din produsele de la tarabe sunt din import. Ce È™i cum alegi?
– Aici, chestiunea trasabilității e sfântă. De ce credeÈ›i că nu vrea nimeni să respecte princiipiile care îÈ›i permit să refaci traseul alimentului / produsului până la origine? Pentru că frauda alimentară, în această situaÈ›ie, este motivată de frauda financiară. Da, vânzatorii cu aspect de țăran din pieÈ›ele tradiÈ›ionale sau agroalimentare sunt, în realitate, niÈ™te zilieri puÈ™i de un intermediar evazionist cuplat la mafia pieÈ›elor. Aceasta este fraudă! Alimentară! Este insuficient pedepsită de legile din România, cu poÈ›ential uriaÈ™ de afectare a sănătății consumatorului È™i pentru finanÈ›are de activități ilegale în lanÈ›, toate cu evaziune fiscală (comerÈ› la negru cu animale, înlocuiri de specie, etichetare insuficientă sau eronată, niciun examen de laborator, nicio examinare a animalelor, etc). (…) Cu toate acestea, în România mai există producători autohtoni. Calea până la ei È™i relaÈ›ia cu aceÈ™tia trebuie să îmbrace valenÈ›e aparte în cazul produselor autentice, produse în cantitate mică È™i de obicei mai scumpe.
– HaideÈ›i să vorbim despre etichetele produselor. Ce ar trebui să aibă scris pe ele? Ce să eviÈ›i?
– Eticheta nutriÈ›ională, intrată în vigoare de la sfârÈ™itul anului 2015 în România, obligă producătorii să comunice, prin etichetă, compoziÈ›ia nutriÈ›ională a produsului. Datele sunt detaliate È™i în multe cazuri oamenii nu înÈ›eleg ce e cu toate cifrele acelea (asta dacă au vedere de È™oim ca să le poată citi). Unul din grupurile cele mai vulnerabile (seniorii) este adesea È™i cel mai expus, sensibil È™i interesat de traducerea acestor etichete, de înÈ›elegerea È™i armonizarea lor cu informaÈ›iile primite de la medic.(…) Pentru cealaltă grupă vulnerabilă (copiii) în puÈ›ine cazuri È™coala sau părinÈ›ii pot să stăvilească dorinÈ›a lor de a consuma produse cu conÈ›inut ridicat de zaharuri. Pentru un om educat, corelarea informaÈ›iilor de pe etichetă cu catitatea ingerată È™i cu "doza maxim admisă" este aproape imposibilă. Rămâne doar valoarea energetică. Ca o varabilă importantă, însă, biologia nu e matematică: pentru ca 1+1 să facă 2 trebuie luate în considerare o mulÈ›ime de variabile. Simpla contabilitate a caloriilor nu este suficientă.
– Tot auzim că E-urile sunt posibil periculoase. De ce sunt folosite?
– Temerea consumatorilor referitor la E-uri este pe deplin justificată. Impactul acestora asupra sănătății umane este puÈ›in studiat pentru multe din ele. De asemenea, modul în care acÈ›ionează împreună, pentru multe din aceste substanÈ›e nu a fost cercetat. Un adevăr este È™i acela că în categoria E-urilor intră È™i substanÈ›e utilizate în industria alimentară dintodeauna. Ca pentru orice pe lumea asta, cea mai bună abordare este echilibrul È™i evitarea acelor alimente care conÈ›in substanÈ›e cu care nu suntem familiarizaÈ›i. E-urile sunt, de cele mai multe ori, coloranÈ›i, agenÈ›i de afânare sau antiaglutinare. PrezenÈ›a lor în alimente, la multe din ele, este dictată tocmai de preferinÈ›a consumatorului cu privire la culoarea, consistenÈ›a, aspectul etc. unui produs. Exemplu: sedimentarea sau aglutinarea sunt împiedicate prin adăugare de gumă de guar etc.
-De ce nu sunt interzise cele rele?
-Sunt substanÈ›e nocive în listele cu E-uri, însă pentru toate substanÈ›ele din lume unul din factorii care influenÈ›ează nocivitatea lor este DOZA! Putem să ne ponderăm È™i, încet, să renunțăm la anumite derapaje. ÎÈ›i dau un exemplu: iaurtul este lichid în forma lui normală, nu cremă, È™i sedimentează cu exprimarea unui lichid la suprafață. Dacă nu ne place că face asta, atunci ….guma de xantan e soluÈ›ia. Apoi, să È™tii că pe fondul cunoaÈ™terii limitate, mulÈ›i impostori exagerează È™i atribuie rol de otravă unor E-uri. De fiecare dată când suspiciunile sunt justificate, EFSA (European Food Safety Authority, n.r.) verifică la sânge È™i avertizează sau elimină substanÈ›ele nocive. Cel mai bine e să fii precaut È™i să le eviÈ›i.
-Ce-È™i cumpără un medic veterinar, expert în alimentaÈ›ie publică È™i siguranÈ›a alimentelor, de la supermarket?
– Trebuie să recunosc că, pentru mine, supermarketul nu este prima opÈ›iune. Este adevă- rat că devine opÈ›iunea de urgență atunci când nu am ajuns la piață să cumpăr fructe, legume, brânză – pe care o cumpăr de la aceeaÈ™i persoană de vreo 7-8 ani, uneori peÈ™te È™i carne de oaie. Fiindcă uneori gătesc – cam 2-3 zile pe săptămână – sunt destul de pretenÈ›ios în ceea ce înseamnă ingrediente. De exemplu, singurul orez acceptabil îl cumpăr de la magazinul unui pakistanez din Drumul Taberei – la sac de 5 kilograme, mălai cumpăr de la piaÈ›a tradiÈ›ională – se strică repede, dar asta e, uleiul de măsline îl aduc din Grecia, din concediu, direct de la Dimitrios – producătorul. În general, regulile de selecÈ›ie pe care le aplic celor care furnizează alimente familiei mele sunt de bun simÈ›. Ele È›in de echilibru. Cred în conceptul de piață locală, de marfă de sezon, de produse tradiÈ›ionale autentice.
"Conceptul bio e mai mult marketing, din cauza naturii umane"
-De vreo 10 ani încoace am dat în mania "bio". Ce înseamnă, în adevăratul sens al noÈ›iunii, "bio"? Când un produs este "bio" È™i când nu?
– Lucrurile au feÈ›e multiple. De exemplu, producătorii de bio care cumpără furaje, aditivi, premixuri pe persoană fizică sau au apărut chiar aditivi È™i premixuri bio, pesticide bio. Este un concept pe care România încă îl poate aplica "pe bune" dacă natura umană nu ne-ar împinge mai degrabă către înÈ™elăciune. Conceptul este din ce în ce mai mult doar un instrument de marketing, o poveste pentru care oamenii sunt dispuÈ™i să plătescă cu 30-80% mai mult. Eu nu, deocamdată. "Sistemul îi urăște pe cei care reclamă".
– Se mai poate face agricultură ca pe vremea bunicii?
– Animale crescute doar cu iarbă în sistem intensiv, nu se poate! Se poate, însă, să recuperăm crescătorii / cultivatorii adevăraÈ›i, să încurajăm È™i să dezvoltăm relaÈ›ia comercială directă cu producătorii. Un producător pe care îl cunoÈ™ti, te va păcăli mult mai greu, pentru că È™tie că produsul ajunge pe masa ta. Trebuie promovate È™i susÈ›inute toate iniÈ›iativele care asigură un traseu scurt È™i corect al produsului din fermă până în farfurie. Asta este produsul românesc pe care îl vrea toata lumea.
– Luna trecută, o colega de-a mea, a mâncat brânză "made in România" È™i i s-a făcut rău. Cum te fereÈ™ti tu È™i cum îi fereÈ™ti pe alÈ›ii de produsele alterate?
– Nu prea ai cum. Sistemul actual de control pe siguranÈ›a alimentelor îi urăște pe cei care reclamă. Afară, ăștia sunt cei pe care îi caută toată lumea, pentru că ei sunt măsura în care programele tale sunt de folos.
Doctorul Zilei
