”Există situaţii clare de abuzuri şi fraude”: Se schimbă tot! Ministrul Muncii anunță reguli noi pentru încadrarea în grad de handicap!

„Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate și care au nevoie de sprijin real și corect din partea statului. De ani de zile, sistemul a fost pus la încercare...”

Petre Florin Manole, ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, a anunțat o reformă amplă a sistemului de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap, menită să sprijine corect persoanele cu dizabilități și să limiteze fraudele care au afectat sistemul de-a lungul anilor.

„Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate și care au nevoie de sprijin real și corect din partea statului. De ani de zile, sistemul a fost pus la încercare. Există situații clare de abuzuri și fraude, persoane care au obținut grade de handicap fără să aibă nevoie, în timp ce alții, cu probleme reale, s-au lovit de birocrație și de evaluări inegale”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

Potrivit oficialului, nedreptățile existente au slăbit încrederea cetățenilor în instituții și au îngreunat accesul la resursele pentru cei care au nevoie cu adevărat. În acest context, Ministerul Muncii va pune în curând în transparență publică noile criterii de încadrare și o metodologie menită să protejeze beneficiarii reali și să limiteze abuzurile, scrie stiripesurse.ro

„În controalele efectuate în diverși ani au fost identificate probleme și tipologii de fraude. Pentru toate au fost dispuse măsuri de remediere și reverificări suplimentare. Însă, este clar că actualul sistem lasă loc pentru fraude. Banii contribuabililor nu ajung doar la beneficiarii onești”, a mai explicat Manole.

Jumătate dintre dosare, fără acte medicale

Ministrul a detaliat și problemele identificate: lipsa cererilor de evaluare complexă, absența documentelor de identitate sau a referatelor și scrisorilor medicale, parafe falsificate, dosare fără respectarea criteriilor legale și chiar cazuri sesizate organelor de cercetare penală.

„Există procente importante din dosarele verificate care nu respectau criteriile de încadrare în grad de handicap. În unele cazuri, jumătate din dosarele verificate nu aveau documente medicale. Sute de persoane figurau în sistemul informatic, dar nu aveau documente fizice care să susțină deciziile”, a adăugat oficialul.

Noile criterii și metodologia pe care ministrul le va propune vor reduce semnificativ aceste probleme, asigurând o utilizare corectă a resurselor publice și protejând drepturile celor care au nevoie de sprijin real.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

astăzi, 19:30

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

astăzi, 18:19

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

astăzi, 17:20

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...