Eveniment caritabil la Noaptea reducerilor, la Uvertura Mall

Campania națională ,,BUN VENIT PE LUME! se referă la cei 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an care mor anual în România. La 18 octombrie 2013, Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat – pentru al doilea an consecutiv - campania Bun venit pe lume! prin care îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea maternităţilor si secțiilor de noi născuți din 25 oraşe. La Botoșani campania se desfășoară în parteneriat cu Uvertura Mall, între 30 noiembrie și 1 decembrie 2013.

Pot fi făcute donaţii pentru cele 150 de body care vor fi expuse, fiecare dintre acestea simbolizând un copil care nu a mai apucat să-l folosească. Pentru fiecare 50 de lei donaţi, un body va ajunge la copiii din maternitatea Spitalului Județean Botoșani. Pentru a face campania cât mai vizibilă și atractivă, vor exista şi două ateliere susţinute de voluntarii Salvaţi Copiii – unul de personalizare a body-urilor donate şi unul creativ, de face painting. Programul pentru donaţii în spațiul din Uvertura Mall este de la 10:00 la 22:00 pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.

"Bun venit pe lume!’ este o campanie emoţionantă, care te face să te gândeşti că moartea unui bebeluş nu este o statistică. Ne dorim foarte mult ca, prin mecanismul creativ al campaniei, să atragem atenţia societăţii din România asupra acestor tragedii şi să demonstrăm că donaţiile pot avea un rezultat direct, dar şi un efect pe termen lung, în numărul de vieţi de copii salvate. Îi încurajăm pe toţi românii să contribuie cu donaţii fie prin sms, pe site-ul nostru sau direct la locaţiile în care sunt expuse body-urile pentru ca, într-adevăr, prin incubatoarele cumpărate, sporim şansa la viaţă a copiilor noştri, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

In primul an au fost dotate cu echipamente performante 15 maternități din țară. Anul acesta, fondurile obţinute vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Botoșani, Vatra Dornei, 2 maternități în Timișoara, Vaslui și Focșani.

Până în acest moment, prin programul Fiecare Copil Contează, Organizaţia Salvaţi Copiii a donat echipamente medicale maternităţilor Cantacuzino din Bucureşti, maternității din Adjud (judeţul Vrancea) și maternității din cadrul Spitalului Județean Neamț din Piatra Neamț.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...