Europa isi omoara copiii, urmeaza Romania. Legal!
Stiri Botosani Wednesday, 4 December 2013 ActualitateAparent, pentru opănmainzi, legea pare destul de rezonabila: copilul în aceste cazuri suferă, dar aduce și părinților multă suferință. Iar suferința, în cultura consumistă occidentală, este aprioric rea. Pentru că se cultivă în general lipsa responsabilității: în familie, în societate (care este și contestată în sine), în relațiile interumane în general, pe fondul evacuării mesajului creștin din cetate. Deja în Olanda au fost omorâți copii născuți cu boli incurabile (numai 22 de copii cu hidrocefalie au fost uciși în Olanda de când legea a fost adoptată, deși eu cunosc personal un caz rezolvat de o prietenă medic homeopat) iar legea vrea să cuprindă cât de curând și copii cu autism, afecțiune destul de frecventă astăzi. Iată că politicile de încurajare a avortului – care este tot o moarte cumplită a unui copil, doar că aceasta se petrece în pantecele mamei iar fragmentele din fătul ciopârțit nu sunt arătate parinților – deschid panta crimei împotriva copiilor născuți, care are acum acoperirea legală.
Sub masca protejării emoționale a părinților și a societății în general, cultura occidentală preia tezele eugeniei, dusă la rafinament de regimul hitlerist. Să ne reamintim: la puțină vreme după ce Hitler a preluat puterea, a lansat o politică eugenistă oficială. Persoanele cu retard, cei cu handicapuri fizice și cei cu boli ereditare au fost adunate în centre speciale de sterilizare. Aceste persoane erau socotite ca fiind paraziți care amenințau puritatea rasei germane, împiedicând progresul națiunii. În scurta vreme însă, aceste persoane, inclusiv copii, au început să fie ucise la ordinul secret al lui Hitler.
Fără un angajament deschis în favoarea vieții, astfel de practici vor deveni normative în întreaga Uniune Europeană, inclusiv la noi. Potențialul abuz, prin extinderea excepțiilor, vor fi perfect plauzibile într-o lume care îmbrățișează moartea inclusiv ca pe un instrument de eliberare de stres.
Dacă nu vom opri aceasta tendință funestă, vom participa implicit la un Halloween în care vopseaua roșie va fi înlocuită cu sânge real. Care, mâine, ar putea fi al copilului tău, născut cu un handicap oarecare.
Iulian Capsali, Active News
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Faimosul ligru de la ”Arca lui Noe”, din județul Suceava, a murit într-un incendiu!
Pompierii au fost solicitați miercuri după-amiază la grădina zoologică din localitatea Zaharești, în județul Suceava. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentelor Suceav...
Joi, la Teatrul ”Mihai Eminescu”: Turneul Național de Educație Istorică, pentru prima dată la Botoșani!
Joi, 7 mai 2026, de la ora 18:00, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Rotary Club Botoșani invită publicul botoșănean la o seară dedicată eleganței și istori...
Șoc electric la stația de la Stânca-Costești: Probleme cu apa în următoarele 36 de ore, sunt afectate două orașe și 20 de comune din județ!
Nova Apaserv Botoșani informează că, în urma unui șoc electric produs la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică și a unor probleme de ordin tehnic apărute în procesul...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.09 secunde