Eugen Ţurcanu ar putea fi suspendat, din nou, din funcţia de director al DSPSA! Vezi de ce!

Nici bine nu a revenit la conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, că Eugen Ţurcanu ar putea fi suspendat din funcţie.

Primarul Ovidiu Portariuc a spus că s-ar putea să fie nevoit să dea o dispoziţie de supendare ca urmare a anchetei penale ce se desfăşoară privind un posibil abuz în serviciu ce ar fi fost săvârşit de Eugen Ţurcanu.

“Din câte ştiu, domnul viceprimar analiza acest aspect, cu compartimentul juridic şi cei de la resurse umane, şi s-ar putea să fiu nevoit să dau o dispoziţie de suspendare. Toate deciziile se iau pe baza unor legi iar cei de la juridic şi resurse umane analizează aceste situaţii. A nu acţiona înseamnă în acelaşi timp a face un abuz"., a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Eugen Ţurcanu a revenit la conducerea DSPSA în baza unei sentinţe executorii a Tribunalului Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...