Ambele sunt vecine temporal, dar tăiate dur de momentul 1989. Altfel spus prima se încadrează între 1980 – 1990 şi cea de a doua între anii 1990 -2000. Două generaţii aşezate din punct de vedere al bazei motrice de procreere pe două antiteze. Una foraţată de sistemul exterior şi una de cel interior. În prima secvenţă, Ceauşescu i-a trimis în pat forţat pe ascendenţi, în a doua, liberatatea de exprimare i-a copulat pe ascendenţi. Din păcate în nici unul din cazuri nu s-a dat un traiect armonios de dezvoltare. Plecând numai de la premisa absurdă că părinţii unora s-au copulat pe întuneric cu un avort interzis şi ceilalţi s-au copulat pe lumină, dar fără teamă avortului.
În fine, cele două generaţii sunt despărţite doar de câţiva ani, în sensul că pe unii i-a prins adolescenţa în debutul falimentului moral al României, în schimb pe ceilalţi i-a prins pubertatea. De aici lovituri neuronale masive şi care nu puteau fi stăvilite – generaţii TEC, adidaşi cu scai, jeanşi turceşti, sclava Isaura, Vacanţa Mare, debutul manelelor, lejeritatea dascălilor, primii şomeri printre părinţi, lustrele de sticlă, berea la pet. Totul a dus la un declin al profunzimii, al esenţialului, etapele asumate de părinţi se duc nemijlocit spre cele două generaţii şi astfel ajungem în prezent unde întâlnim tineri între 30-35 de ani orbecâind după soluţii şi tineri între 20-25 de ani care cred că au toate soluţiile, dar în fond nu au nimic, decât un vocabular cu verbe la timpul prezent şi sumar silabisit.
Declinul economic al acestei ţări se bazează din păcate pe cele două generaţii care nu sunt specializate în nimic – am întâlnit o fătucă de 34 de ani care spunea foarte sincer că odată ce patronul te angajează este obligat să-ţi dea un salariu, neînţelegând că salariul ţi-l produci tu prin plus-valoarea pe care o aduci. De aceea, la multe interviuri, un angajator se trezeşte liber de răspuns la occidentala întrebarea "de ce să te angajez pe tine?".
Ce se va întâmpla cu cele două generaţii proiectate inconştient încă de la facere, nu ştim, decreţeii au totuşi o mai mare şansă pentru că îmbătrânesc mai repede şi sunt mult mai mobili (majoritatea celor din Spania şi Italia au între 25 -35 de ani, copiind de fapt modelul părinţilor care au rămas fără slujbă în anii 90 - 95). Generaţia analfabeţilor este mult mai dificil de salvat, deoarece ei nu caută soluţii, ei, după cum am afirmat, consideră că le au, numai că vinovaţii sunt maturii că nu le acceptă. Generaţia analfabeţilor deţine adevărul universal, ei sunt cei care se consideră "occidentalizaţi" doar prin faptul că mestecă etnobotanice, ascultă hip-hop şi trance şi ştiu cele mai multe prescurtări de pe messenger. Sunt chiar şcoliţi în ciclul Bologna, cel patentat de Marga. Dar sunt atât de seci pe interior încât nu înţeleg de ce la 25 de ani nu se descurcă. Probabil că şi de aceea, în statisticile judiciare, delicvenţa la această grupă de vârstă este extrem de mare. Soluţii? Este extrem de dificil de spus care. O reimplicare a familiei şi încercarea de a le facilita o primă angajare... Unii dintre aceşti copilandri întârziaţi au găsit un debuşeu – intrarea în politică, unde s-au adaptat perfect deoarece au intrat într-un sistem la fel de găunos şi lipsit de esenţă.
Rămâi surprins când vezi un politician de 25 de ani care vorbeşte mult, demagogic şi nu spune nimic. Dar captivează.
Mă uit cu groază însă la generaţia născută între 2000 şi 2010, când văd cum arată fetiţele şi băieţeii de 10 ani. Au desfiinţat complet ritmul biologic de creştere.
Mihai Ionescu
