Masca a redevenit obligatorie în toate spațiile publice deschise, însă numai dacă incidența locală trece de 6 la mia de locuitori, conform unui ordin ministerial publicat ieri seară în Monitorul Oficial, cu aplicare imediată.
Reinstituirea obligativității măștii în toate spațiile deschise este trecută în Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne 2.024/147/2021.
„În localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență”, scrie în actul normativ.
Înainte de această modificare, masca era obligatorie numai în spațiile publice deschise aglomerate.