Emoții pentru angajații Filarmonicii Botoșani: Executivul Primariei propune continuarea managementului lui Mihai Sîrbu!

Emoții pentru angajații Filarmonicii Botoșani: Executivul Primariei propune continuarea managementului lui Mihai Sîrbu!

 Protest spontan la Filarmonica  

Consilierii locali vor aproba în ședința de joi rezultatele finale ale evaluării managementului, obținute de managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Local.

În urma evaluării, Traian Apetrei, manager la Teatrul Mihai Eminescu, a obținut nota 10.00, Floricel Aioniţoaei, managerul Teatrul pentru Copii şi Tineret Vasilache, a obținut tot nota 10.00, iar Mihai Sîrbu, managerul Filarmonicii, a obținut în urma contestației, nota 8,03, după ce inițial a primit 8,02.
Propunerea municipalității este ca cele trei contracte de management să fie prelungite.

"Având în vedere notele obţinute la evaluarea anului 2012 de către managerii celor 3 instituţii de cultură, conform prevederilor OUG nr. 189 / 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se propune continuarea managementului", se arată în proiectul de hotărâre.

Urmează ca aleșii locali să decidă dacă vor fi prelungite contractele de management ale celor trei directori.

La Filarmonica Botoșani, situația este mai mult decât tensionată între Mihai Sîrbu și majoritatea angajaților, conflictul durând din luna decembrie anul trecut și culminând cu săptămâna trecută, când artiștii au protestat în fața Primăriei și apoi au refuzat să urce pe scenă la concertul săptămânal. Reacția primarului Ovidiu Portariuc a fost atunci să le ceară angajaților Filarmonicii să aibă răbdare: "Eu stiu doleantele dumneavoastra. De ce nu aveti rabdare sa se finalizeze procesul de evaluare, sunt niste termene legale care curg si nu putem trece peste ele. Undeva la sfarsitul lunii martie avem rezultatul final al acestei evaluari, de nu aveti rabdare o saptamana pana se finalizeaza aceasta evaluare?"

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...