Emotii: incepe Bacul!

Pentru examenul de Bacalaureat, care incepe astazi, in Botosani sunt 28 de centre unde se vor desfasura probele de competente lingvistice, digitale si de limba si comunicare. De asemenea, vor fi 3 centre de evaluare la Scolile 6, 10 si 11, si 11 centre de examen.

Pentru Bacalaureat, la Botosani s-au inscris 3.667 de elevi.

Ministerul Educaţiei a decis ca proba D de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de Bacalaureat să înceapă pe 10 iunie şi nu pe 13 aşa, cum a fost programată iniţial. Ministerul Educaţiei a făcut această modificare deoarece pe 13 iunie este a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală, şi nu se lucrează.

Problele orale de limbă română, limbă străină şi competenţe digitale sunt programate în perioada 6-23 iunie. Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bac, rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale nu se contestă.

Pe lângă cele trei probe orale, candidaţii vor avea de înfruntat alte trei examene scrise: la limba şi literatura română, proba obligatorie la matematică sau istorie în funcţie de profilul liceului şi una la alegere. Pentru ultimul examen, absolvenţii liceelor reale, tehnice etc. vor avea de ales între Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică. Cei de la liceele umaniste, cu profil de servicii sau vocaţionale au vor da examen, la alegere, la Geografie, Filosofie, Logică, Economie, Psihologie  sau Sociologie.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor cardul de identitate şi să intre la timp în sala de examen. Oficialii de la minister îi asigură că subiectele vor fi de nivel mediu.

Oficialii din Educaţie avertizează că elevilor le este interzis să aibă asupra lor în timpul examinării orice materiale care îi pot ajuta să copieze. Cei care sunt prinşi că vor să fure la examen vor fi eliminaţi din concurs şi vor mai putea susţine Bacalaureatul mai devreme de două sesiuni.

Pentru proba orală la limba română, profesorii examinatori vor fi atenţi la cum înţeleg candidaţii textul primit, la exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere. Candidaţii trebuie să fie atenţi cum îşi organizează discursul şi trebuie să se adapteze la situaţia de comunicare. De asemenea, profesorii vor urmări şi modul în care elevul examinat utilizează limba literară.

Candidaţii vor avea la dispoziţie 15 minute pentru a pregăti subiectul şi alte 10-15 minute pentru a-l susţine în faţa comisiei.

Elevii vor susţine examenul scris la limba română pe 27 iunie. Proba la limba maternă este programată pe 28 iunie, urmată de matematică sau istorie, în funcţie de profilul liceului. În ultima zi a Bac-ului, elevii vor susţine o probă la alegere a profilului şi a specializării. Primele rezultate vor fi afişate pe 3 iulie, iar cele finale, pe 8 iulie. 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...