Emil Boc: PDL a salvat România de colaps

PDL şi Guvernul au salvat România de la colaps economic, au stabilizat economia, iar în prezent pregătesc creşterea economică din 2011, a declarat, sâmbătă, premierul şi preşedintele PDL, Emil Boc, în discursul susţinut la organizaţia PDL Ilfov.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în staţiunea Covasna, că "România a depăşit momentul critic". Potrivit şefului statului, în anul 2011 va trebui consolidată stabilitatea economică , şi, în acelaşi timp, relansată creşterea economică a României, ca sursă de bunăstare pentru români.

La o zi după Traian Băsescu, premierul Emil Boc susţine acelaşi lucru. "Ştim de unde am plecat, unde ne aflăm şi unde mergem. PDL şi Guvernul pe care îl reprezint au salvat România de la colapsul economic, a stabilizat economia, iar acum ne pregătim să mergem spre creşterea economică în 2011", a afirmat liderul PDL.

El a subliniat că politicile guvernului lui Călin Popescu Tăriceanu duceau România spre colaps, iar măsurile luate de guvernarea democrat-liberală din ultimii doi ani au fost "dure, grele, dar corecte faţă de România şi electorat", fiind necesare pentru pregătirea terenului în vederea revenirii la creştere economică.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Istoria la pas: Orașul Botoșani are un muzeu care se întinde pe mai bine de 14.000 de metri pătrați! - VIDEO

astăzi, 11:47

Puțină lume știe, chiar dintre locuitorii orașului, că Botoșaniul deține un adevărat muzeu în aer liber și că obiectivul, cu reale și importante simboluri istorice și culturale, este...

Aplicația Revolut a căzut în România și în alte țări!

astăzi, 10:57

„În prezent, ne confruntăm cu o întrerupere a serviciului care afectează mai multe funcționalități, ceea ce poate duce la imposibilitatea accesării anumitor servicii“, a ...

Călătorii petrec o oră în plus în tren sâmbătă noaptea!

astăzi, 10:13

CFR Călători informează că, începând din data de 25 octombrie 2026, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale (EET), astfel că ora 04...