Eliberarea buletinelor de identitate electronice, programata pentru 1 iulie, s-ar putea amana

Toate cartile de identitate se vor preschimba cu unele electronice, intregul procesul urmand sa dureze trei ani. Masura urma sa se aplice din 1 iulie, insa Ministerul Afacerilor Interne a anuntat recent ca procesul de eliberare a noilor documente de identitate ar putea fi amanat, intrucat Parlamentul nu a adoptat inca aceste schimbari.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind evidenta persoanelor, actele de identitate ale cetatenilor romani, precum si actele de rezidenta ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rezidenti in Romania a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 838, din 12 decembrie 2012 si a intrat in vigoare la data publicarii.
 
Conform actului normativ, incepand cu 1 iulie 2013 se vor elibera carti electronice de identitate, acestea devenind unul dintre documentele de calatorie pe baza caruia cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene.
 
Desi in vigoare de jumatate de an, pentru a avea efecte pe termen nedefinit, OUG nr. 82/2012 trebuie, potrivit normelor de tehnica legislativa, sa fie aprobata prin lege de Parlamentul Romaniei. In acest context, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 82/2012 a fost aprobat de Senat, prima camera sesizata, in luna februarie 2013, iar in momentul de fata se afla se afla in dezbatere la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor.
 
Avand in vedere stadiul in care se afla documentul, adica inca neadoptat de forul decizional - Camera Deputatilor, Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a dat recent publicitatii un document de presa in care anunta ca exista posibilitatea ca noile buletine de identitate sa nu mai fie eliberate incepand din 1 iulie.
 
Concret, conform comunicatului, comisiile de specialitate au adus o serie de amendamente proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr. 82/2012, amendamente ce vizeaza inclusiv modificarea normelor referitoare la termene. Este vorba despre termenul privind realizarea platformei-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate, precum si termenul de punere in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii de identitate.
 
De asemenea, potrivit sursei citate, amendamentele vizeaza si procedura preschimbarii a actelor de identitate aflate in circulatie, prevazuta de OUG nr. 82/2012.
 
"In aceste conditii, Directia pentru Evidenta Persoanelor Administrarea Bazelor de Date va face informarile publice referitoare la momentul punerii in circulatie a cartilor de identitate electronice dupa adoptarea formei finale a actului normativ respectiv", anunta institutia, conform avocatnet.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevi botoșăneni și voluntari europeni, împreună la Festivalul Clătitelor! - FOTO

astăzi, 13:26

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor. Eveniment...

Polițiștii botoșăneni au descins în această dimineață la hoții de lemne! - VIDEO

astăzi, 12:22

Astăzi, 7 februarie 2026, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două pers...

Recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani: ”Hamnet”, filmul cu opt nominalizări la Oscar - VIDEO

astăzi, 11:38

”Hamnet”, un film bazat pe romanul lui Maggie O’Farrel, este o narațiune despre moartea fiului de 11 ani al lui William Shakespeare, care se îmbolnăvește de ciumă bubonică...