Elevii sunt responsabili de notele obţinute la evaluare, consideră un lider sindical botoşănean

Dezastrul de la simularea evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a îi va mobiliza pe aceştia astfel încât la examenul oficial să obţină rezultate mult mai bune.

Cel puţin aşa consideră Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ. Potrivit acestuia, şcolile trebuie să se organizeze în aşa fel încât să furnizeze elevilor un program intensiv de recuperare a materiei.

"Rezultatele vin să confirme cumva că mai este de lucru şi probabil că şi şcolile vor stabili un program în baza căruia să recupereze ceva până la data oficială a acestui examen. Simularea are rolul acesta de a mobiliza copiii până a finalul anului şcolar şi pentru a mai recupera din materia pe care încă nu şi-au însuşit-o. Poate că şi experienţa ultimilor ani a arătat că s-a întâmplat la fel şi în ultimii ani: rezultatele la simulare au fost un pic mai slabe decât cele din vară la examemul oficial", explică Liviu Axinte.

În opinia liderului sindical, elevii şi părinţii lor au cel mai important rol în recuperarea materiei pentru că "mobilizarea trebuie să fie în primul rând a elevului, sub îndrumarea şi la sfatul părinţilor, care trebuie să se alăture elevului în acest efort pentru a promova acest examen. În majoritatea cazurilor, vina aparţine mai mult elevului pentru că din moment ce în fiecare clasă există copii cu note bune, înseamnă că la acea clasă s-a făcut materia, s-a parcurs la modul serios, dar există această delăsare din partea multor elevi", adaugă Liviu Axinte.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...