Elevii intră în grevă japoneză!
Stiri Botosani Tuesday, 12 November 2013 ActualitateElevii vor purta asupra lor banderole albe, în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe vor lua parte chiar la marșuri și acțiuni de protest, alături de studenți, după orele de curs.
Educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate. Criza economică, nivelul scăzut de trai, creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, situația clasei politice la nivelul țării reprezintă doar o parte dintre consecințele neadaptării sistemului educațional la nevoile socio-economice actuale. Consiliul Național al Elevilor(CNE), structura reprezentativă a elevilor la nivel național, trage un semnal de alarmă în privința subfinanțării învățământului românesc și solicită Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru educație.
Principalele revendicări ale elevilor sunt:
Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ.
Există numeroase cazuri în care școlile nu au autorizație sanitară de funcționare și nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă școli cu toalete în curte și fară apă potabilă. De asemenea, în unele situații, condițiile termice în cadrul unităților de învățământ sunt asigurate de sobe vechi și degradate. Potrivit standardelor europene, pentru a asigura un mediu de învățare adecvat, unitățile de învățământ trebuie să aibă în dotare laboratoare, biblioteci, baze sportive, săli de clasă dotate corespunzător, dar și spații destinate activităților extra-curriculare. În România însă, investiția în dotarea și baza materială a școlilor, care să asigure un proces de predare și învățare modern, atractiv pentru elevi, reprezintă un deziderat mult prea greu de atins.
Decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști
Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 km valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport.
Adaptarea învățământului tehnologic la cerințele agenților economici
Școlile tehnologice nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.
Creșterea alocațiilor
Valoarea cuantumului alocației pentru elevi nu a mai crescut din anul 2009, chiar dacă au crescut atât cheltuielile legate de prețul biletelor de transport de exemplu, cât și cheltuielile legate de rechizite și materiale de studiu. Deși au existat mai multe propuneri legislative în acest sens în ultimii ani, acestea nu au fost adoptate. În prezent valoarea alocației este de 42 de lei (aproape 10 euro), valoare de 35 de ori mai mică decât în statele Uniunii Europene (care este în medie de 210 euro), conform expunerii de motive a uneia din aceste propuneri legislative.
Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
Învățământul de stat este gratuit, așa spune Constituția dar și Legea Educației Naționale. Conform legii, elevii din învățământul de stat beneficiază de manuale gratuite, însă, acest lucru nu se întâmplă. Datorită faptului că elevii nu au manuale gratuite, există o presiune imensă pe părinți pentru a procura manuale și culegeri.
Revizuirea curriculumului școlar și a conținuturilor manualelor școlare
Actuala programă școlară este învechită, ineficientă și neatractivă. Din acest motiv, majoritatea elevilor tratează cu superficialitate procesul educațional deoarece nu corespunde intereselor lor. Prin actualizarea programei școlare la noile nevoi socio-economice, prin schimbarea paradigmei de predare, elevii vor fi mult mai interesați de actul de predare-învățare.
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia-Flavia MIRON declară: "Elevii sunt beneficiarii direcți ai sistemului educațional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educației Naționale, în timp ce Guvernul nu își respectă propriile asumări și angajamante față de aceștia și de sistemul educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație. Educația este considerată ca fiind o prioritate națională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creșterea finanțării pentru educație reprezintă calea spre dezvoltarea unei societăți puternice".
CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Produs retras din magazinele Penny din cauza prezenţei unei bacterii. Lista magazinelor în care a fost vândut!
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezen...
Comitet pentru situații de urgență, convocat din cauza vremii severe. Ministrul Fechet avertizează cu privire la posibile inundații majore!
Există un grad mai ridicat de producere a fenomenelor hidro periculoase pe râurile din judeţele Vaslui şi Galaţi, pe baza datelor hidrologice, a declarat duminică ministrul M...
Doar un român din trei contribuie la asigurările de sănătate – un sistem aflat pe perfuzii!
Un nou studiu realizat de Academia de Studii Economice scoate la iveală o realitate incomodă pentru sistemul medical din România: din peste 17 milioane de persoane considerate asigurate î...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici