Elevii deştepţi ar putea promova doi ani într-unul

Elevii deştepţi ar putea promova doi ani într-unul

   Jurnalul National

Cei din şcoala primară trebuie să aibă calificativul anual sau media generală în anul şcolar anterior "foarte bine" şi minimum 9,00 dacă sunt în învăţământul gimnazial şi liceal.

Elevii cu media generală peste 9 şi merite deosebite vor putea fi scutiţi de câţiva ani de studiu dacă va trece cu bine de dezbaterea publică un proiect de metodologie publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Cei care se vor înscrie pentru promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar trebuie să aibă calificativul anual sau media generală în anul şcolar anterior "foarte bine", dacă sunt în şcoala primară, şi minimum 9,00 dacă sunt în învăţământul gimnazial şi liceal. Şi calificativul sau media generală la fiecare obiect de învăţământ din anul şcolar anterior trebuie să fie "foarte bine" sau peste 9,00, iar calificativul sau media anuală la purtare trebuie să fie "foarte bine" sau peste 9,50 în ultimul an şcolar. Dacă îndeplinesc aceste condiţii, elevii trebuie să promoveze apoi un test transdisciplinar din curriculumul clasei anterioare, cu un punctaj de cel puţin 80% din totalul punctajului acordat pe test, scrie Jurnalul National.

În acest demers, elevii depind de părinţi sau de tutorele legal care trebuie să depună o cerere în acest sens, mai depind de psihologii care-şi dau sau nu consimţământul, în urma unei evaluări, de medicul şcolar, care-şi dă avizul după evaluarea medicală, şi de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ, care dă, la rândul său, un aviz în acest sens. Acest ultim aviz va fi dat dacă elevul are deja avizul psihologului şcolar, avizul medicului şcolar, avizul profesorului pentru învăţământ primar şi al dirigintelui, avizul a cel puţin 50% din profesorii clasei, punctajul obţinut la testul transdisciplinar de cel puţin 80% din punctajul total al testului.

Potrivit metodologiei, pentru testul transdisciplinar se va constitui o comisie de elaborare a testului şi de evaluare a elevilor care îndeplinesc toate condiţiile cerute şi vor să facă doi ani de studii într-un singur an şcolar. Aceşti elevi vor frecventa cel puţin 50% din cursurile şcolare afe­rente anului curent şi minimum 40% din cursurile şcolare aferente celui de-al doilea an de studiu. De asemenea, vor participa la formele de ev­a­luare curentă de la ambele clase în scopul pregătirii pentru evaluarea finală.

Metodologia precizează că res­pingerea cererii de înscriere în programul de promovare a doi ani de studii într-un an şcolar nu poate fi contestată. Dacă psihologul şcolar şi medicul şcolar se pronunţă cu "respins", se poate cere o altă opinie de la un specialist agreat de către unitatea de învăţământ sau inspectora­tul şcolar. Dacă a doua opinie coincide cu prima, dosarul este respins. Evaluarea curentă se va desfăşura pe parcursul anului şcolar la minimum 75% din totalul cumulat al disciplinelor celor două clase, dar nu la mai puţin de 50% din totalul disciplinelor clasei curente şi la mai puţin de 40% din orele anului şcolar pe care îl va parcurge prin programul de promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar. Nota minimă de promovare la fiecare probă de eva­luare va fi 7, iar media minimă de promovare a anului şcolar pentru care s-a aplicat metodologia de 8.

Proiectul este în dezbatere publică începând cu 5 iunie, pentru o lună. Dacă nu apar modificări, este posibil să intre în vigoare din anul şcolar 2011-2012.

"Şi Legea 84 avea o pre­vedere referitoare la posibilitatea de a promova doi ani într-un an, iar noua lege are această prevedere, la articolul 21. Metodologia este o consecinţă a acestei prevederi din lege. Exista un ordin din 1998 care permitea ca elevul să opteze pentru a face doi ani într-un an, dar au fost foarte puţini cei care au cerut asta. Numărul lor a fost foarte mic pentru că erau condiţionaţi de premiile la olimpiadele naţionale şi in­ter­naţionale, condiţii care nu se regăsesc în noua metodologie", a declarat pentru Jurnalul Naţional Liliana Preo­teasa, şeful Direcţiei de Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poliția Română: Atenție la solicitările de a vota diverși concurenți la anumite competiții!

astăzi, 12:40

În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit un teren fertil pentru autorii care caută să exploateze încrederea și naivitatea utilizatorilor. Sub pretextul simplu al &b...

În această dimineață: Incendiu izbucnit în podul unei case dintr-o localitate din Botoșani!

astăzi, 11:37

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei, unde ardeau câteva grinzi din lemn și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la între...

Adevărul despre răscoala de la 1907. Cum a început revolta și cât de antisemită a fost, de fapt!

astăzi, 10:30

 A fost un eveniment major al istoriei românilor, dar care a născut controverse, mai ales din cauza transpunerii ideologice a evenimentelor în perioada comunistă. Răscoala de la...