Elevii de la gimnaziu mai spală din rușinea celor de clasa a XII-a!
Stiri Botosani Monday, 4 March 2013 ActualitatePotrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, procentul de promovabilitate a fost de 64%, dintre cei 4.726 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, prezentându-se la simulare 4.526 dintre aceștia.
Patru elevi au obținut note de 10, note între 9 și 9,99 au luat 4% dintre elevi, iar între 8 și 8,99, 11% dintre cei care au susținut simularea.
16% dintre elevi au luat note între 7 și 7,99, același procent fiind și la notele între 6 și 6,99 și între 5 și 5,99. Sub 5 au luat 36% dintre elevi.
"Important este ca şcoala să valorifice în mod pozitiv aceste rezultate. Profesorul să folosească această evaluare ca reglare şi autoreglare a activităţii didactice. Elevul să folosească şi el această evaluare ca o etapă importantă în pregătirea sa pentru examenele naţionale. Şi părinţii la rândul lor să conştientizeze cât şi cum a progresat copilul în această perioadă", a spus Catălina Lupaşcu, inspector general adjunct al IŞJ.
Pe 20 martie, elevii de gimnaziu vor susține simularea examenului național la matematică.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.04 secunde