Elevii de clasele a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite începând cu anul școlar 2016-2017

Din anul școlar 2016 - 2017, toți elevii claselor a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei. Ea a precizat că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a început "procesul de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a pentru anul școlar 2016 — 2017", așa cum este stipulat în Legea Educației 1/2011.

"Era un lucru prevăzut în Legea Educației Naționale din 2011, dar neaplicat până în acest moment. În consecință, am prevăzut un calendar astfel încât până pe 20 mai editurile vor transmite Centrului Național de Evaluare și Examinare exprimarea interesului pentru ofertarea de manuale școlare, precum și lista de manuale pe care pot să le oferteze, pe care le pot edita pentru copiii din clasele a XI-a și a XII-a. O altă etapă a calendarului prevede ca până la data de 31 mai editurile să transmită în unitățile de învățământ cu elevi de clasa a XI-a și a XII-a manualele cuprinse în catalogul manualelor școlare, cele care ar putea intra în anul școlar viitor", a explicat purtătorul de cuvânt al ministerului.

Potrivit acesteia, în perioada 16 mai — 10 iunie profesorii pot să își selecteze manualele cu care vor dori să lucreze în anul școlar viitor.

"Aceasta este o primă etapă dintr-un proces pe care ministrul Adrian Curaj l-a angajat ferm — acela de a asigura manuale școlare pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a începând cu anul școlar 2016 — 2017", a susținut Mirabela Amarandei. Agerpres

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...