Elevii de clasa a VII-a ar putea avea o materie opţională de studiu

Elevii din clasa a VII-a ar putea învăţa, din anul şcolar viitor, prevederi din Codul penal sau din Legea pentru prevenirea violenţei în familie, în cadrul unei discipline opţionale, a declarat, luni, şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, Graţiela Văduva, informeaza gandul.info.
 
Comisarul şef Graţiela Văduva a spus că propunerea a fost făcută de către Poliţia Capitalei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar la recomandarea Ministerului Educaţiei există deja în programa şcolară pentru clasa a VII-a.
 
"Proiectul este o iniţiativă a Poliţiei Capitalei şi a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, dar odată ce a ajuns la Ministerul Educaţiei, este un proiect naţional. Pentru început va fi o materie opţională. Noi aşa am văzut-o, o materie opţională pentru clasa a VII-a, şi aici intervine rolul profesorului şi al directorului de a recomanda această materie către părinţi", a explicat Graţiela Văduva.
 
Şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei a mai spus că elevii consideră violenţă doar cazurile extreme, atunci când cineva moare sau când are răni foarte grave.
 
"Nu consideră violenţă distrugerile de obiecte sau lovirile, deşi acest tip de fapte au uneori urmări dintre cele mai rele. Considerăm că trebuie informaţi în primul rând că răspund în faţa legii începând de la 14 ani - şi sunt foarte miraţi când aud acest lucru - şi care sunt efectele nerespectării legilor. Urmează să înveţe, pe înţelesul lor, părţi ale Codului penal, adică prin materiale video şi un limbaj adecvat, legi speciale, cum ar fi Legea pentru prevenirea violenţei în familie, sau Legea privind protecţia drepturilor copilului şi chiar Legea privind accesul la informaţii de interes public şi protecţia identităţii şi a datelor personale", a precizat comisarul şef Graţiela Văduva.
 
Ea a mai spus că a fost aleasă ca grup ţintă clasa a VII-a, deoarece s-a constatat că în acea perioadă încep violenţele cu efecte mai mari, fiind o clasă de risc şi, în plus, copiii au 13 ani, iar de la 14 ani răspund în faţa legii şi este bine să fie informaţi înaintea răspunderii penale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...